Un nou accident de circulație s-a produs în această dimineață pe DN1, chiar în apropierea pasarelei de la Nistorești, pe sensul de mers spre Sinaia. În coliziune au fost implicate două autoturisme și o motocicletă.
Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, cinci persoane sunt rănite, dintre care trei mai grav și care au fost transportate cu ambulanțele la spital. Una dintre persoanele rănite este motociclistul implicat în accident, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Celelalte două victime au ajuns la Spitalul Municipal Câmpina. ISU a intervenit cu un echipaj Smurd și un echipaj de pompieri, pentru asigurarea zonei în care s-a produs accidentul. La fața locului a ajuns și o ambulanță de la SAJ Prahova. Poliția cercetează cauzele producerii acestui accident, iar agenți de la Rutieră dirijează traficul pe DN1, în zona Nistorești.
(Sursă foto - ISU Prahova)

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.

Problemele economice de la nivel național se văd pe plan local și în creșterea numărului de șomeri.