Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei ai Serviciului Rutier și polițiști ai Poliției municipiului Câmpina, însoțiti de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog și de cei ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Prahova au organizat și desfășurat noi activități preventive în mai multe unități de învățământ din municipiul Câmpina - Școala Gimnazială Centrală, Școala Gimnazială nr. 3, Liceul Tehnologic ”Constantin Istrati”, Liceul Mecanic, precum și la Liceul Tehnologic Energetic.
Dezbaterile și discuțiile interactive purtate cu elevii au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor, reducerea actelor de violență prin conștientizarea implicațiilor acestui fenomen, sub aspect juridic, social și emoțional.
Polițiștii au prezentat informații referitoare la formele de manifestare a bullyingului în școală, care sunt modalitățile de intervenție și combatere, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice și importanța dezvoltării abilităților nonviolente de gestionare a conflictelor.
Beneficiarii celor 8 activități au fost aproximativ 370 de elevi din cadrul unităților de învățământ, alături de 19 cadre didactice, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
(Sursa foto - IJP Prahova)

Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Câmpina Tânără (ACT) se alătură Fundației Zurli în campania „Încalță un copil de iarnă!”, cu aceeași convingere care a stat la baza acestei colaborări încă de la început: niciun copil nu ar trebui să simtă că lumea l-a uitat.

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.