Consiliul Județean Prahova anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că a fost rezolvată problema abonamentelor gratuite pentru elevii care fac naveta la școală, fiind asigurate, în urma unei rectificări bugetare, sumele necesare decontării acestor abonamente către transportatori. Prin Hotărârea de Guvern nr. 435/mai 2020 s-a stabilit ca elevii să beneficieze de transport gratuit între domiciliu și școală, inclusiv pentru naveta între localități, dar la nivelul județului Prahova au existat unele probleme cu aplicarea acestei prevederi. Și asta din cauza neasigurării resurselor financiare necesare decontării transportului elevilor.
„Așa cum am promis, în prima ședință de rectificare a bugetului, după ce mi-am preluat funcția, am rezolvat problema abonamentelor gratuite pentru elevi pe transportul județean. Nimic nu e mai important decât să asigurăm accesul gratuit al copiilor la educație, cu atât mai mult cu cât părinții acestora ar putea fi afectați de efectele economice ale crizei sanitare pe care o traversăm. Eu le garantez transportatorilor că vor avea în mine un partener serios cât timp respectă legea şi oferă servicii de calitate. Cu mine ca preşedinte, vor primi toţi banii pe care Consiliul Județean Prahova îi datorează. Important este să înţeleagă că nu ne permitem să lăsăm copiii fără transport. Lucrurile trebuie să revină la normalitate. Am convingerea că nu vom mai avea probleme în eliberarea abonamentelor gratuite pentru elevii din Prahova”, a declarat președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.
La nivelul județului sunt aproximativ 10.000 de elevi care fac naveta la școală. Decontarea abonamentelor înseamnă în jur de 140.000 lei pe lună, sumă din care 700.000 lei se asigură de la bugetul Consiliului Județean, iar diferența de la Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Un incendiu a izbucnit la o autoutilitară aflată în trafic pe DN1, zona Nistorești.

Complementar proiectului de fonduri europene de modernizare a Spitalului Municipal Câmpina, administrația locală mai derulează și alte proiecte la această importantă instituție medicală.

Marți dimineață, o echipă de la HidroPrahova s-a apucat de lucru la intrarea pe Bulevardul Carol I din Câmpina, în apropierea intersecției cu Strada Schelelor.

În perioada 1-3 octombrie 2026, o delegație formată din patru cadre didactice din România a participat la Conferința Anuală eTwinning, găzduită la Bruxelles, sub tema centrală „Future-ready schools: empowering teachers and learners”.