Traseele pentru transportul de călători în județul Prahova au fost împărțite în 12 grupe, iar la nouă dintre ele au fost semnate contractele cu câștigătorii licitației organizate de Consiliul Județean. Noul program de transport județean și noile tarife au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024 și constatăm că există unele surprize, mai mult sau mai puțin plăcute, legate de zona Câmpina.
Traseul Câmpina – Ploiești și retur nu mai există, cu cele două municipii ca și capăt de linie. Traseele care acoperă această zonă (în grupa I de transport) sunt Azuga-Bușteni-Sinaia-Comarnic-Câmpina-Ploiești (și retur) și Azuga-Bușteni-Sinaia-Comarnic-Breaza-Câmpina-Ploiești (și retur). În cazul primului traseu (Azuga-Bușteni-Sinaia-Comarnic-Câmpina-Ploiești), primul microbuz pleacă din Azuga la 5.30, trece prin Câmpina la 6.57 și ajunge la Ploiești la 7.32. În cazul celui de-al doilea traseu, care include și Breaza, primul microbuz pleacă din Azuga la 6.00, trece prin Câmpina la 7.28 și ajunge la Ploiești la 8.03. (Programul complet, în facsimil)
Referitor la tarife, trebuie menționat faptul că acestea sunt diferențiate în funcție de distanțe. De exemplu, un bilet de călătorie de la Ploiești la Câmpina este 6 lei până la stațiile de la Casa Tineretului, Autogară, Cirex, Răcitor și 6,5 lei până la stațiile de la fostul Mițu-Chițu și Școala de Poliție.
Alte trasee din grupa I sunt: Talea-Câmpina și retur; Câmpina-Breaza și retur; Câmpina-Breaza-Adunați și retur.
În grupa a II-a de transport județean avem următoarele trasee (tur-retur):
Câmpina-Cocorăștii Misli-Plopeni
Câmpina-Șotrile
Câmpina-Șotrile (Lunca Mare)-Valea Doftanei (Trăisteni)
Câmpina-Brebu (Megieșesc)
Câmpina-Brebu (Pietriceaua)
Câmpina-Cornu de Sus
Câmpina-Telega (sat Telega)
Câmpina-Telega (sat Buștenari)
Câmpina-Telega (sat Melicești)
Câmpina-Urleta-Mislea-Țintea
Câmpina DN1 – Băicoi
TARIFELE LA BILETE ȘI ABONAMENTE PENTRU TOATE TRASEELE
În grupa a 11-a de transport județean avem următoarele trasee:
Poiana Câmpina-Câmpina-Bănești (traseul cunoscut mai bine sub denumirea Gară-Centru-Bănești) – 4 lei biletul de la Gară până la Bănești (biserică); 2,5 lei biletul în interiorul Câmpinei; 3,5 lei biletul de la Gară la Bănești – postul de control.
Câmpina-Poiana Câmpina-Provița de Jos (sat Drăgăneasa) – 3,5 lei biletul din Autogara Câmpina până la Poiana Câmpina (stadion) și 6,5 lei biletul până la Drăgăneasa (cămin)
Câmpina-Poiana Câmpina-Provița de Sus (sat Izvoru)
Câmpina-DN1-Florești (sat Florești)
Câmpina-Florești-Măgureni (sat Măgureni)
Câmpina-Florești-Filipeștii de Târg (sat Filipeștii de Târg)
Câmpina-Florești-Filipeștii de Pădure (sat Minieri)
Câmpina-Măgureni (sat Cocorăștii Capli)-Măgureni (sat Măgureni)
Programul complet al tuturor traseele - AICI

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...