1.243 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, promoția decembrie 2025, au devenit de vineri, 16 ianuarie, polițiști cu acte în regulă.
Aceștia au participat la ceremonia de absolvire și de acordare a gradului profesional de agent de poliție, ceremonie care a avut loc în condiții nu tocmai plăcute din punct de vedere meteorologic - ninsoare și frig pătrunzător.
La momentul festiv au participat chestorul Valentin Minoiu - director general în Ministerul de Interne, foste cadre ale școlii, reprezentanți ai unor instituții partenere, precum și ai unei școli de poliție din Germania, înfrățită cu școala câmpineană.
Ceremonialul a fost scurtat din cauza condițiilor meteorologice, renunțându-se la defilare.
Șeful acestei promoții este Alina Petronela Ghecea, din Mehedinți.
Luni, 19 ianuarie, vor veni la cursurile de la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina noii admiși, cei care au suținut examenul de admitere la finalul anului trecut.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.

La Casa Tineretului din Câmpina a avut loc sâmbătă, 10 octombrie, Undefined Festival, o sărbătoare a pasionaților de tehnologie, eveniment organizat de Team Undefined, echipa de robotică a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”.

În perioada 14-16 octombrie va avea loc la București prima ediție a programului de educație medicală European Summer School of Ultrasound for Surgeons, program coordonat de medicul câmpinean Călin Tiu. Această inițiativă urmează unei serii de cursuri asumate din 2017 de către European Association for Endoscopic Surgery și preluate de către Asociația Română pentru Chirurgie Endoscopică.

După cum știți, în fiecare an de Sfânta Parascheva, la Breaza are loc tradiționalul Târg de Toamnă, care este organizat în cadrul manifestărilor de Zilele Orașului. Anul acesta, evenimentul se desfășoară pe parcursul a patru zile, 11-14 octombrie.