Luni, 1 martie 2021, puțin după ora 10.00, în centrul Câmpinei, agenții Poliției Locale le-au oferit doamnelor și domnișoarelor, în mod simbolic, câte o floare, la începutul unei noi primăveri.
Acțiunea s-a desfășurat în zona Străzii Republicii, la intrarea în parcarea centrală, în zona trecerii de pietoni din fața Complexului Comercial Romal și a trecerii de pietoni din apropierea Pieței Centrale. ”Este o acțiune prin care încercăm să demonstrăm că suntem aproape de cetățean, că agenții Poliției Locale nu dau doar sancțiuni, ci sunt cei care pot oferi și o floare, pot transmite și o vorbă bună, o urare în prima zi calendaristică de primăvară”, ne-a declarat Romeo Văsii, directorul Poliției Locale Câmpina, sintetizând acțiunea de 1 Martie.
Gestul agenților Poliției Locale Câmpina a fost bine primit în rândul doamnelor și domnișoarelor, cele mai multe dintre ele arătându-se surprinse, dar și încântate de... întâlnirea cu polițiștii.

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.