La Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" din Câmpina s-a semnat miercuri, 27 februarie 2019, contractul de finanțare cu fonduri europene pentru reabilitarea termică a sediului acestei instituții de învățământ. Este vorba despre corpurile de clădire din Strada Griviței. Contractul a fost semnat de primarul Horia Tiseanu și de Liviu Mușat - directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Valoarea totală a proiectului este de 8.411.379 lei, din care cea mai mare parte o reprezintă fondurile europene, iar contribuția de la bugetul local este de 25,56%, adică 2.150.158 lei. Finanțarea s-a obținut în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.
La eveniment au mai fost prezenți directorul Liceului Tehnologic "Constantin Istrati" - Corina Gheorghe, viceprimarul Adrian Pițigoi, directorul Direcției Economice - Alice Tudorache, directorul Direcției Investiții - Eliza Oprescu, consilierul local Viorel Bondoc, alți reprezentanți ai Primăriei Câmpina, dar și ai instituției de învățământ.
Horia Tiseanu, Liviu Mușat, Corina Gheorghe și Adrian Pițigoi au vorbit despre însemnătatea proiectului al cărui contract de finanțare cu fonduri europene a fost semnat astăzi. (video)
Lucrările de reabilitare termică a clădirilor din Strada Griviței ale Liceului Tehnologic "Constantin Istrati" au un termen de realizare efectivă a lucrării de 16 luni și vor consta nu doar în reabilitare termică, ci și în înlocuirea completă a instalațiilor termice și electrice. Dincolo de reabilitarea în sine, care aduce creșterea valorii de patrimoniu a clădirilor, acest proiect european va conduce la diminuarea sumei anuale cheltuită pentru utilități de această instituție de învățământ, sumă care anul trecut a ajuns la aproximativ 150.000 euro.
Acesta este cel de-al treilea proiect cu fonduri europene pentru care s-a semnat contractul de finanțare în ultimele șase luni. Celelalte două proiecte sunt: "Restaurarea, dotarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al obiectivului de patrimoniu Muzeul Memorial B.P. Hasdeu" - în valoare de 15,8 milioane lei (3,42 milioane euro) și "Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale din municipiul Câmpina - bloc 12, Strada Victoriei, nr.6" – în valoare de 732.000 lei.

În proiectul de rectificare a bugetului local al municipiului Câmpina, care va fi dezbătut marți, 27 octombrie, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, sunt mai multe puncte care vizează alocări de fonduri pentru Spitalul Municipal.

În proiectul de rectificare a bugetului local, care urmează a fi discutat marți, 27 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpina, sunt și unele lucruri mai sensibile, pe subiecte delicate.

30.000 lei pentru achiziție de material antiderapant (clorură de calciu) și 100.000 lei pentru achiziție material antiderapant (clorură de natriu), acestea sunt sumele cu care administrația locală se pregătește de iarnă.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis câteva imagini de-a dreptul înfiorătoare. Norocul nostru este că imaginile nu au miros. Dar oamenii care locuiesc aici nu au același noroc...