Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, că legea care prevede eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională. Decizia a fost luată în unanimitate de judecătorii CCR. Prin urmare, toate pensiile speciale rămân în vigoare.
Vă reamintim că, la finalul lunii ianuarie, Camera Deputaților a adoptat în sesiune extraordinară proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv cele ale magistraților și parlamentarilor. Legea a fost ulterior atacată la CCR de către Avocatul Poporului și Înalta Curte de Casație și Justiție. Iar Curtea Constituțională s-a pronunțat astăzi, declarând legea ca neconstituțională.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecțiile de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale este neconstituţională, în ansamblul său”, a precizat CCR într-un comunicat de presă. CCR a reținut, în esență, că „legea criticată are un caracter profund eterogen, vizând statute profesionale diferite, precum și funcții de demnitate publică tratate împreună din perspectiva pretinsului deziderat de eliminare a pensiilor speciale, fără a se respecta exigențele impuse atât din punct de vedere al formei specifice fiecărui domeniu de reglementare, cât și al fondului reglementărilor”.
Decizia CCR este o bătaie de joc la adresa tuturor celor care nu beneficiază de astfel de avantaje, la adresa a milioane de români. "Specialii", cu președintele CCR în frunte, își vor putea încasa în continuare pensiile de mii de euro, pentru că, până la urmă, aici s-a aplicat un principiu simplu: corb la corb nu-și scoate ochii.

Primăria Câmpina a anunțat declanșarea unei proceduri de consultare publică pentru un proiect de creștere a regimului de înălțime la ieșirea spre Cornu.

Accident grav la Poiana Câmpina, pe drumul spre satul Bobolia, unde două mașini s-au lovit și au ajuns în canalul colector de pe marginea drumului.

În 2020, Primăria Câmpina deschidea o acțiune în instanță prin care încerca obligarea proprietarului „Turnului înclinat” la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construcție, conform procesului verbal de contravenție din 19 iulie 2017.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a tranmis o serie de imagini și chiar un scurt filmuleț, realizat de fata sa în toaleta fetelor de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina.