Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11.00, pe terenul sintetic de la Căminul Petrol va avea loc derby-ul Câmpinei, între echipele Muscelul și CS Câmpina.
În ultimele zile v-am prezentat declarații ale antrenorilor celor două echipe - Mircea Hagianu (Muscelul) și Claudiu Dumitrescu (CS Câmpina), precum și ale căpitanilor echipelor - Ionuț Mititelu (Muscelul) și Mugurel Dedu (CS Câmpina).
Acum, vom prezenta o altfel de prefață a derby-ului Câmpinei. Primul derby local menționat de istorie a avut loc pe 26 martie 1922, pe un teren situat pe platoul Muscel, și s-au aflat față în față echipele Sport Club Libertas și Sețecionata Câmpina, rezultată din fuziunea echipelor Pricnipesa Ileana și Fortuna. Libertas a câștigat cu 2-1, după 1-0, la pauză, după cum regăsim în volumul „O istorie a fotbalului câmpinean”, de Octavian Cojocaru.
De atunci a trecut peste un veac, iar de-a lungul acestuia au mai fost derby-uri ale Câmpinei. În anii 20 se duelau Principesa Ileana și Venus, apoi, prin anii 30 au mai apărut echipele Sportul muncitoresc și Rafinăria Steaua Română. Mai în zilele noastre, dar înainte de 1989, jocuri interesante au oferit formațiile IRA Câmpina și Poiana Câmpina. Apoi, după 1990, au fost meciuri aprige între echipele din Câmpina, culminând cu cele dintre CSM Câmpina și Unirea Câmpina.
Acum, după ani buni în care Câmpina a avut echipe în al doilea eșalon național, în al treilea, ne bucurăm de un derby între două echipe din campionatul județean.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

La finalul acestei săptămâni sunt programate jocurile contând pentru etapa a 8-a din Liga a 4-a Prahova.

Sâmbătă, 10 octombrie, este programat derby-ul Câmpinei, urmând ca de la ora 11.00, pe terenul sintetic de la Căminul Petrol, să se întâlnească formațiile Muscelul Câmpina și CS Câmpina.

Marius Vișan a renunțat la postul de antrenor al formației Tricolorul Breaza, după un singur punct obșinut în primele șapte etape ale noii ediții de campionat.

La finalul acestei săptămâni sunt programate mai multe competiții sportive în care sunt implicate echipe sau sportivi din Câmpina și împrejurimi.