CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Echipa de seniori a CS Câmpina își reia pregătirile pe 15 iulie

- Sport -

Echipa de seniori a CS Câmpina își reia pregătirile pe 15 iulie

Echipa de seniori a CS Câmpina a încheiat sezonul precedent din eșalonul de elită al fotbalului județean pe locul 4.

Acum, după o binemeritată vacanță, marți, 15 iulie, lotul condus din punct de vedere tehnic în continuare de Claudiu Dumitrescu și Mugurel Dedu se va reuni la terenul sintetic de la Căminul Petrol, ”casa” celor de la CSC.
Din punct de vedere al noutăților din lot, până în acest moment, este certă doar sosirea lui Alexandru Moise, care în sezonul precedent a evoluat la Progresul Drăgănești. Claudiu Dumitrescu (foto, la minge) ne-a declarat că ”mai avem discuții cu doi jucători, dar mizăm în sezonul viitor pe omogenitate și pe promovarea unor jucători de la echipele noastre de juniori”.
De asemenea, în această perioadă s-a pus la punct și programul meciurilor amicale, acesta fiind următorul:
26 iulie, ora 18.00, CS Vărbilău - CS Câmpina
2 august, ora 18.00, CS Mănești - CS Câmpina
6 august, ora 18.00, CS Câmpina - CS Cornu
9 august, ora 11.00, CSO Boldești - CS Câmpina
16 aigust, ora 18.00, CS Câmpina - AFC Brebu.

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


09 Jul 2025 19:18 1033 vizualizari


Comentarii






201 vizualizari 24 Oct 2026 22:52 Liga a 5-a Prahova. Avântul Măgureni - Sportul Câmpina 3-2

Liga a 5-a Prahova. Avântul Măgureni - Sportul Câmpina 3-2

Meci de mare agajament la Măgureni, unde ambele echipe puteau pleca acasă la cu toate cele trei puncte puse în joc.

citeste mai mult
221 vizualizari 24 Oct 2026 22:15 Liga a 4-a Prahova. AFC Brebu - CS Cornu 0-1

Liga a 4-a Prahova. AFC Brebu - CS Cornu 0-1

Unul dintre capetele de afiș ale etapei a 10-a din Liga a 4-a Prahova s-a disputat la Brebu, unde a poposit liderul, CS Cornu.

citeste mai mult
265 vizualizari 24 Oct 2026 21:17 Liga a 4-a Prahova. CS Aricești - CS Câmpina 4-3

Liga a 4-a Prahova. CS Aricești - CS Câmpina 4-3

Meci foarte spectaculos, cu multe goluri, multe răsturnări de situație, un autogol, trei eliminări, victoria gazdelor fiind obținută în minutele adiționale ale partidei.

citeste mai mult
317 vizualizari 24 Oct 2026 20:05 Liga a 4-a Prahova. Muscelul Câmpina - Petrosport Strejnic 2-0

Liga a 4-a Prahova. Muscelul Câmpina - Petrosport Strejnic 2-0

După pauza prilejuită de participarea Selecționatei Prahova la Cupa Regiunilor, Muscelul a jucat în fața propriilor suporteri cu Petrosport Strejnic, una dintre echipele modeste din campionatul județean.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV