Pe 14 mai 2024 ar fi trebuit să se termine procesul de depunere a înscrierilor, în format electronic, pentru candidații la instituțiile de învățământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina.
Acest termen a fost prelungit cu două zile, astfel încât cererile de înscriere se vor primi în format electronic până joi, 16 mai 2024.
Celelalte prevederi ale calendarului de admitere aprobat la nivel de minister rămân nemodificate, cel puțin deocamdată, astfel că, potrivit acestuia, în perioada 25-31 mai, pe centre, are loc testarea aptitudinilor fizice, pe 15 iunie este proba de evaluare a cunoștințelor, iar în perioada 19 iunie - 12 iulie are loc examinarea medicală.
Vă reamintim că, pentru Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, la această sesiune de admitere au fost scoase la concurs 1.340 locuri.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o fotografie și un scurt mesaj.

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.