CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Un bărbat și-a pierdut viața într-un incendiu la Comarnic

- Actualitate -

Un bărbat și-a pierdut viața într-un incendiu la Comarnic

În această seară, în jurul orei 18.00, a fost anunțată producerea unui incendiu la o locuință din Comarnic.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la locul indicat, un imobil de pe Strada Eternității, au fost mobilizate echipaje de pompieri din cadrul Punctului de Lucru Comarnic și Detașamentului Câmpina, cu un total de patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. 
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul etajului locuinței, pe o suprafață de aproape 100 mp. Deoarece exista informația conform căreia o persoană ar fi fost surprinsă de incendiu, au fost constituite echipe de căutare-salvare și s-a intrat în imobilul afectat. Din nefericire, pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 45 ani. Incendiul este lichidat, pompierii lucrând pentru îndepărtarea efectelor negative ale acestuia. 

(Foto cu caracter ilustrativ)

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


10 Jan 2025 20:20 2257 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
490 vizualizari 15 Nov 2026 20:30 O parte din centrul Câmpinei, din nou, în beznă!

O parte din centrul Câmpinei, din nou, în beznă!

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o fotografie și un scurt mesaj.

citeste mai mult
470 vizualizari 15 Nov 2026 18:41 „Nu există nicio posibilitate să pierdem banii europeni! Decât dacă...”, a explicat directorul HidroPrahova, Andrei Bontic

„Nu există nicio posibilitate să pierdem banii europeni! Decât dacă...”, a explicat directorul HidroPrahova, Andrei Bontic

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

citeste mai mult
720 vizualizari 14 Nov 2026 21:33 Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

citeste mai mult
1001 vizualizari 14 Nov 2026 14:51 Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV