CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

În ultimele zile, polițiștii prahoveni au aplicat sancțiuni de peste 100.000 lei

- Actualitate -

În ultimele zile, polițiștii prahoveni au aplicat sancțiuni de peste 100.000 lei

În perioada 2-4 iulie, polițiștii prahoveni au desfășurat 15 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc, precum și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive.

Acțiunile desfășurate de către polițiștii Serviciului Rutier Prahova, Poliției municipale  Ploiești, Polițiilor orășenești Azuga, Băicoi, Bușteni, Urlați, dar și ai Secțiilor Rurale de Poliție Blejoi, Cocorăștii Colțș Puchenii Mari și Valea Călugărească au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, asigurându-se un climat de ordine și siguranță publică, dar și creșterea gradului de disciplină în segmentul rutier.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate aproximativ 400 de persoane și totodată controlați peste 350 de conducători auto, în trafic.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 108.900 de lei.
Totodată, s-a acționat pentru a identifica și extrage din trafic acele persoane care, prin inconștiență sau nepăsare, se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor.
În acest context, au fost testați peste 160 de șoferi cu aparatele etilotest și cu cele drugtest.
De asemenea, pe linia ordinii și liniștii publice, 18 sancțiuni au fost aplicate și conform Legii nr.61/1991, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 
Totodată, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au reținut 21 de permise de conducere, pentru conducere sub influența alcoolului și pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au retras 8 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în noaptea de 3 spre 4 august, în intervalul orar 00.00-05.00, polițiștii Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească au efectuat verificări pe linia Legii nr.333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În acest context, au fost verificate 15 unități cu pază umană, de pe raza de competență a subunității de poliție, fiind verificați 20 de agenți de securitate.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.000 de lei, pentru efectuarea defectuoasă a serviciului, respectiv, fiind găsiți dormind sau sub influența alcoolului, fiind  înregistrate două valori de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, a mai informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

(Foto cu caracter ilustrativ)


05 Aug 2024 18:58 798 vizualizari


Comentarii






286 vizualizari 20 Oct 2026 18:49 144 sancțiuni au fost aplicate de polițiștii prahoveni într-o acțiune pe DN1

144 sancțiuni au fost aplicate de polițiștii prahoveni într-o acțiune pe DN1

În cursul zilei de marți, 20 octombrie 2026, în intervalul orar 11:00–15:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o acțiune de tip „RELEU” pe DN 1 - E 60, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație cauzate de viteza excesivă.

citeste mai mult
643 vizualizari 20 Oct 2026 17:14 Furnizarea apei a fost reluată la Câmpina

Furnizarea apei a fost reluată la Câmpina

La ora 15.45, conducerea Sucursalei Câmpina a HidroPrahova, prin vocea directorului Bogdan Ene, a anunțat că problemele care au dus la oprirea apei au fost remediate.

citeste mai mult
656 vizualizari 20 Oct 2026 15:18 Lucrări de frezare și asfaltare în mai multe zone ale Câmpinei

Lucrări de frezare și asfaltare în mai multe zone ale Câmpinei

Primăria municipiului Câmpina a anunțat că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de frezare și asfaltare în mai multe zone.

citeste mai mult
1331 vizualizari 20 Oct 2026 11:26 Bursa locurilor de muncă revine la Câmpina joi, 22 octombrie, la Restaurantul Oscar

Bursa locurilor de muncă revine la Câmpina joi, 22 octombrie, la Restaurantul Oscar

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova organizează joi, 22 octombrie, o bursă a locurilor de muncă la Câmpina. Evenimentul se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și se va desfășura între orele 9.00 și 13.00, la Restaurant Oscar, pe strada Ion Heliade Rădulescu nr. 139.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV