Poliția Rutieră Câmpina a desfășurat o acțiune de infomare a conducătorilor auto cu privire la unele dintre cele mai recente modificări legislative. Este vorba de intrarea în vigoare a Legii 213/2023 prin care se schimbă sancțiunile în cazul accidentelor rutiere mortale.
”Începând cu data de 13 iulie 2023, Codul Penal a fost modificat prin Legea nr. 213/2023. Potrivit noilor reglementări, în cazul producerii unui accident rutier soldat cu decesul uneia sau mai multor persoane, iar persoana responsabilă se află în una din următoarele situații - nu deține permis de conducere; permisul de conducere este necorespunzător categoriei ori acesta este suspendat sau anulat; se află sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta constituie infracțiune; se află sub influența substanțele psihoactive, atunci, în aceste situații, conducătorul auto riscă pedeapsa închisorii cu executare, fără a mai beneficia de suspendarea executării pedepsei”, a declarat inspector principal de poliție Cătălin Grancea, coordonatorul acțiunii de informare la nivelul municipiului Câmpina.
De asemenea, lucrătorii Biroului Poliție Rutieră Câmpina au fost sprijiniți în această campanie de angajați ai Compartimentului de Prevenire din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

Pe 24 octombrie 2024, Irina Mihaela Nistor depunea jurământul de credință (foto), devenind oficial primar al municipiului Câmpina, după alegerile din vara aceluiași an. Este prima femeie primar al municipiului Câmpina. Astăzi, 24 octombrie 2026, exact la jumătatea mandatului, am încercat o privire retrospectivă peste ceea ce au însemnat acești doi ani.

Cel puțin aceasta este propunerea primarului Irina Nistor, inițiator al proiectului de rectificare a bugetului local, care se va discuta marți, 27 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpina.

Instituțiile din subordinea Primăriei Câmpina au solicitat sume suplimentare pentru plata utilităților, capitol la care - iată - suferă și instituțiile publice, nu numai populația.

De la bugetul local al municipiului Câmpina se alocă anual fonduri pentru lucrări de reparații și întreținere la bisericile din localitate. Dacă până acum alocarea se făcea printr-un proiect distinct, acum, alocarea este inclusă în rectificarea bugetului local, care va fi supusă votului Consiliului Local în cadrul unei ședințe extraordinare programate marți, 27 octombrie.