La prima ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, în noua legislatură, ședință care a avut loc marți, 12 noiembrie 2024, au fost prezenți și directorii din Primărie, lucru care nu s-a întâmplat în precedentul mandat.
Până în anul 2020, era o obișnuință ca directorii din Primăria Câmpina să participe la ședințele Consiliului Local și chiar să dea explicații/răspunsuri atunci când unii dintre consilierii locali aveau o întrebare legată de un domeniu anume.
La ședința Consiliului Local de marți, 12 noiembrie, atunci când au depus jurământul cei patru supleanți și, apoi, s-au votat comisiile de specialitate, au fost prezenți Eliza Oprescu - directorul Direcției Investiții, Adina Gârbăcică - administratorul public al Câmpinei, Marius Vișan - directorul Poliției Locale, Adina Dumitru - directorul Direcției Asistență Socială, Monica Voicu - șef Serviciu Juridic, Cristian Birligiu - șef Serviciu Taxe și Impozite în cadrul Direcției Economice. De asemenea, a fost prezent și Liviu Dumitrache, actualul consilier personal al primarului Irina Nistor.
Din păcate, așa cum spuneam, în mandatul precedent acest lucru - absolut normal - nu s-a mai întîmplat, ori de câte ori vreun consilier avea ceva de întrebat era invitat la Primărie să discute problema respectivă. Acest gen de practică pare să se fi încheiat, lucru care ar putea contribui la o intrare în normalitate de care Câmpina avea nevoie. Este un pas mic, dar foarte important, pe calea revenirii la normalitate.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...