O amplă acțiune de curățenie și igienizare s-a desfășurat sâmbătă, 15 septembrie, în comuna Poiana Câmpina, în cadrul campaniei "Let's do it, România!", cel mai mare proiect de implicare socială organizat în țara noastră. Poiana Câmpina a fost unul dintre cele 41 de puncte de înregistrare din Prahova, unde toți cei interesați puteau veni pentru a se alătura campaniei de curățenie.
În total, 220 de voluntari au participat la acțiunea de la Poiana Câmpina, o acțiune coordonată de șefa SVSU din cadrul Primariei, Ana Maria Goran. Au fost voluntari din Brebu, Telega, Florești, Câmpina, chiar și București (de unde au venit două persoane, spre surpriza și bucuria organizatorilor). Și, bineînțeles, cei mai mulți voluntari au fost din Poiana Câmpina, printre aceștia numărându-se 60 de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială "Învățător Ion Mateescu" din localitate, dar și reprezentanți ai Primăriei (în frunte cu primarul Alin Moldoveanu și viceprimarul Sergiu Constanda) și ai Consiliului Local. Din Câmpina a participat și o echipă de voluntari de la Tenaris, echipă care l-a inclus și pe directorul societății, Esteban Foresi.
Voluntarii au fost împărțiți în șapte echipe, fiecare echipă fiind coordonată de un angajat al Primăriei Poiana Câmpina și dotată cu mănuși și saci de plastic (puși la dispoziție de Floricon Salub) pentru strângerea gunoaielor. Practic, s-a luat la pas toată comuna, pe străzi și străduțe, prin parcuri și spații verzi, prin zona adiacentă căii ferate etc. Aproximativ 240 de saci cu gunoaie au fost strânși în total în cadrul campaniei din 15 septembrie 2018, deșeurile fiind preluate ulterior de operatorul de salubritate.
O acțiune bine organizată, la finalul căreia toți voluntarii au fost de acord că, deși a fost o zi destul de obositoare, au făcut treabă bună, s-au simțit bine, au muncit, dar s-au și distrat, iar campania "Let's do it, România!" a fost un succes la Poiana Câmpina.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.

În contextul în care se discută tot mai mult despre energie, despre noi oportunități din acest domeniu, dar și despre resurse regenerabile și energia verde, Greenpeace România vine cu o oportunitate reală și cât se poate de concretă pentru Prahova - finanțări de peste 13 milioane euro pentru comunități de energie.