In memoriam prof. dr. Gheorghe Râncu - Vocația dăruirii

Șocul revoltătoarei dispariții a unei persoane dragi este, o știm cu toții, foarte greu de „gestionat” și de trecut. Mâhnirea și regretele sunt durabile și împing la rememorări cu scop cumva compensatoriu, adesea relative și mereu imperfecte, ca și cum recapitularea unor fapte sau a unor ipostaze biografice trecute ale celui răpus prematur de destin i-ar putea prelungi, oarecum, „prezența vie” printre noi. Prelungirea ”prezenței vii” rămâne, firește, imposibilă și iluzorie, dar reamintirea și omagierea pot contribui la receptarea adecvată în posteritate – gest minim de cinstire a memoriei celui dispărut.
Stingerea, după o lungă și nedreaptă suferință, a domnului profesor doctor Gheorghe Râncu (26.08.1956-28.01.2020) avea să încremenească, pentru o clipă, gândurile și simțirea celor care l-au prețuit. Semnătura domnului profesor se regăsește în variate ipostaze ale ultimului sfert de secol: director al Colegiului Tehnic Forestier Câmpina (1996-2017), președinte al filialei Câmpina a Societății Naționale de Științe Istorice (1996-2020), coordonator al Anuarului Societății de Științe Istorice din România – filiala Câmpina, secretar executiv în Biroul Național al Societății de Științe Istorice din România (din anul 2011), doctor în istorie (1998), consilier județean (2004-2008), membru în Consiliul Consultativ de disciplină de pe lângă Inspectoratul Școlar Județean Prahova (1998-2006), evaluator de manuale etc. 
L-am cunoscut pe domnul profesor Gheorghe Râncu la câțiva ani după debutul carierei mele didactice, când, timidă și mai puțin încrezătoare în forțele proprii, pășeam pe coridoarele liceului Forestier, pe care, cu atâta dăruire, domnul director Râncu îl conducea. Zâmbetul ușor mefient cu care, de altfel, e întâmpinat orice nou-venit într-un anume sector de activitate, m-a determinat să conștientizez că a fi profesor nu este o meserie oarecare, că implică o serie de calități speciale care se pot forma doar dacă îți dorești cu adevărat să devii profesor. Domnul director Râncu mi-a insuflat încrederea de care aveam nevoie la acea vârstă pentru a mă avânta pe drumul necunoscut al profesoratului. De la dânsul am învățat că un profesor bun modelează mintea celor cu care lucrează, îi învață cum, și nu ce să judece, că a fi un dascăl bun înseamnă să nu uiți niciodată că și tu ai fost cândva tânăr și că trebuie să știi să treci diplomatic peste micile greșeli ale acestora, că, mai presus de toate, trebuie să-ți faci datoria, să muncești constant și temeinic, fără a avea sentimentul de a fi răsplătit imediat, pentru că răsplata se va dobândi în timp. 
O scurtă retrospectivă a traseului existențial al domnului profesor Râncu își va arăta utilitatea, venind în completarea modelului uman și a aspirațiilor pe care le-a călăuzit înainte de a ne părăsi. Cariera sa de om de cultură ar putea fi delimitată în câteva capitole semnificative, reunite în câmpul istoriei și al învățământului, cărora s-a dedicat întru totul. Domnul profesor Râncu  s-a născut în data de 26 august 1956, în localitatea Buziaș din județul Timiș, a urmat cursurile Liceului „Buhuși” din județul Bacău, iar în anul 1983 a devenit absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din anul 1983, s-a integrat învățământului câmpinean la Liceul de industrializare a lemnului nr. 4, actualul Colegiu Tehnic Forestier, în cadrul căruia a activat timp de 37 de ani, în calitate de profesor de istorie, director educativ, director adjunct și director principal, dovedind o activitate managerială remarcabilă, „cu sens”  pentru universul forestieresc pe care l-a construit cu atâta pasiune. 
Domnul profesor Gheorghe Râncu s-a evidențiat în rândul cadrelor didactice câmpinene prin titlul de doctor în istorie, obținut în anul 1998, în urma susținerii tezei de doctorat cu titlul - „Activitatea de jurnalist și diplomat a lui Grigore Gafencu”, dar și prin diferite gradații de merit și distincții: Diploma de Excelență a Consiliului Local Câmpina (2004 și 2005), Diploma „Gheorghe Lazăr”-clasa I M.E.C.T.(2007), Medalia pentru merite deosebite acordată de Asociația Națională a Cultului Eroilor din Câmpina (2010), Premiul „Aurelian Iordănescu” acordat de Societatea de Științe Istorice din România (2010), Diploma de Excelență oferită de Biroul Național Executiv al Societății de Științe Istorice din România (2011), placheta aniversară obținută în cadrul marelui eveniment contemporan – România Centenar – acordată de Consiliul Local Câmpina de Ziua Națională a României, în data de 1 decembrie 2018. 
Profesor dedicat, prețuit de către colegii de breaslă și iubit de către elevi - pe care i-a modelat în spiritul cărților și al patriotismului - domnul Râncu a fost DIRECTORUL de care se leagă destinul Liceului Forestier timp de 21 de ani (1996-2017), perioadă de stabilitate, de atmosferă deosebită de instrucție și educație, cu rezultate foarte bune la concursurile școlare și la examenele de absolvire, un adevărat spirit forestieresc pe care îl construise cu dăruire și cu care se mândrea. Om de înaltă ținută intelectuală, cu o activitate managerială remarcabilă, o minte activă și conștientă de propriile puteri, bun sfătuitor și mediator înzestrat, ferm, moderat, responsabil și dispus în permanență să-i ajute și să-i înțeleagă pe cei din jur...sunt doar câteva dintre atributele firii sale, pe care, în simplitatea gesturilor noastre, le vom prețui. Ținuta atent supravegheată sugera seriozitate și dădea încredere celor din jur. Zâmbetul abia schițat și sclipirea șăgalnică a ochilor te avertizau asupra unui caracter onest, asupra unui om apropiat, dar tranșant. A fost puternic, constructiv, capabil de detașare ironică în momentele dificile ale vieții, „mușcător” la nevoie, dar întotdeauna urban în expresie și în modul de manifestare. Atitudinea sa l-a făcut adesea incomod, dar cei care știau să îi înțeleagă comportamentul au avut întotdeauna de câștigat. 
Domnul director Gheorghe Râncu a presimțit că timpurile ce aveau să vină nu se mai potriveau cu aspirațiile spre care tânjise cândva și, în cadrul unei activități organizate în anul 2016, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ne avertiza în legătura cu retragerea sa. Parafrazându-l pe Eminescu, a construit rapid câteva versuri și, cu voce tremurândă, le-a citit în fața colegilor: „Râncule, Măria Ta,/ Tu la Forestier nu mai sta,/ Las' arhimandritului/ Toată grija schitului ...”. Fotografia alăturată a conservat momentul, însă puțini au fost cei care au înțeles emoția și profunzimea ideilor celui care, cu discreție și rafinament, anunța că va pleca...Și, într-adevăr, a plecat de la conducerea liceului, și, la foarte scurt timp, din această lume...
Viața sa a atins, din păcate, punctul final. Amintirea OMULUI Gheorghe Râncu devine prilej de rememorare, o rememorare a cărei semnificație devine ușor de decriptat: a fost un om al ideilor care prind sens odată cu viața, un om al onoarei și al datoriei, un om înzestrat cu vocația dăruirii...

Cu admirație și recunoștință, prof. Simona Abăluță