Probabil s-a dorit o acțiune de toaletare, dar a rezultat „asasinarea” unor copaci... S-a întâmplat la Câmpina, în curtea fostei gădinițe de pe Strada Griviței, în apropierea Casei de Cultură „Geo Bogza”. Precizăm că vorbim despre o proprietate privată.
După cum se poate vedea în imagini, copacul a fost „toaletat” până în vârful său, o adevărată crimă...
Despre copacii din această curte am scris în urmă cu ceva vreme... Pinul alb și Gingko Biloba (arborele pagodelor) din curtea fostei case Prodrom sunt, cu siguranță, cei mai exotici copaci din Câmpina (și monumente ale naturii). Pinul Alb provine din America de Nord, în vreme ce Gingko Biloba provine din China, fiind considerat în Extremul Orient un copac sacru. Din păcate, nu se cunoaște cum au ajuns acești copaci la Câmpina și mai ales povestea lor, dar este foarte probabil ca inginerul Ion Prodrom, primul proprietar al casei de pe Strada Griviței (unde până în urmă cu câțiva ani a funcționat Grădinița nr. 9) să fi fost un pasionat al unor astfel de copaci pe care a ținut să-i aibă în curtea casei sale.
Casa și terenul au fost retrocedate unor moștenitori, deci sunt proprietate privată și, cel mai probabil, ceea ce se întâmplă acum acolo reprezintă o decizie a proprietarilor. Chiar și în aceste condiții, fiind vorba despre anumiți copaci, intervențiile trebuie făcute cu respectarea legislației în vigoare, cel puțin în cazul Gingko Biloba.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

În proiectul de rectificare a bugetului local al municipiului Câmpina, care va fi dezbătut marți, 27 octombrie, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, sunt mai multe puncte care vizează alocări de fonduri pentru Spitalul Municipal.

În proiectul de rectificare a bugetului local, care urmează a fi discutat marți, 27 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpina, sunt și unele lucruri mai sensibile, pe subiecte delicate.

30.000 lei pentru achiziție de material antiderapant (clorură de calciu) și 100.000 lei pentru achiziție material antiderapant (clorură de natriu), acestea sunt sumele cu care administrația locală se pregătește de iarnă.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis câteva imagini de-a dreptul înfiorătoare. Norocul nostru este că imaginile nu au miros. Dar oamenii care locuiesc aici nu au același noroc...