Meciul care a deschis runda secundă din Liga A Prahova s-a desfășurat pe terenul de lângă Sala Sporturilor din Ploiești și a opus formațiile Petrolul 95 Ploiești și CS Câmpina.
Gazdele s-au impus de o manieră categorică, dominând din punct de vedere teritorial, având o posesie superioară și chiar o viteză în plus. Cele două reprize au fost simetrice, ploieștenii înscriind de câte două ori în fiecare dintre ele, stabilind scorul final la 4-0, unul, totuși, cam prea sever.
Singurul element pozitiv de consemnat în tabăra câmpineană ar fi debutul la un meci de seniori al lui Albert Dumitrescu, nimeni altul decât fiul lui Claudiu Dumitrescu!
CS Câmpina a aliniat următoarea formulă de start: Iscriu - Coman (Tocitu), Merluță, Niculae, Nichifor, C. Dumitrescu, Ilioiu, Bărcănescu (Badea), Burchi (Manole), Botoșneanu (Buzilă), Nae (A. Dumitrescu).
Etapa viitoare, marți, 30 august, CS Câmpina va primi pe teren propriu vizita formației CS Strejnic, în vreme ce Petrolul 95 Ploiești va juca pe arena de lângă Sala Sporturilor cu CSO Băicoi.
Rezultatele acestei etape - aici.

După medalia de aur obținută vineri în proba de 200 m mixt, Iarina Cojocaru a urcat din nou pe podium sâmbătă. Iarina a câștigat medalia de argint la 200 m liber, la categoria seniori, cu timpul 2:02.17.

În sala de la Voluntari, care poartă numele marii atlete Gabriela Szabo, a avut loc sâmbătă, 14 noiembrie, Campionatul Național SKDUN pe Echipe.

O victorie și o remiză aduceau singurele puncte formației Tricolorul Breaza înaintea acestei etape, a 13-a, din Liga a 3-a.

Brebenii au mers la Strejnic într-o deplasare de la care sperau să le aducă cel puțin un punct, dacă nu chiar toate trei.