În seara Sfântului Andrei, la Câmpina ar fi trebuit să răsune primele colide ale iernii și să se aprindă iluminatul festiv de sărbători. Din cauza crizei apei, însă, evenimentul a fost anulat. Luminițele s-au aprins, pur și simplu, odată cu iluminatul public stradal.
Fără colinde, fără copii, fără bucurie. Pe o vreme asemeni... vremurilor pe care le trăim, în tăcere, luminițele au fost aprinse pe bulevardele centrale din Câmpina. Și sunt frumoase, au colorat orașul. Sunt vesele, pot schimba o stare de spirit. Încet, încet, au început să apară și oamenii, cei mai mulți cu copii. Râdeau, se pozau, se bucurau. Nu știm dacă decizia autorităților locale de a anula evenimentul oficial privind aprinderea iluminatului festiv a fost bună. Nu știm. E adevărat că lumea este nemulțumită de situația generată de lipsa apei, că duminică seara, de Moș Andrei, la containerele cu apă și la cisternele din oraș încă erau cozi, că există o oarecare tensiune și orice s-ar întâmpla nu e bun, nimic nu e bine. Totuși, au și luminițele acestea rostul lor, farmecul lor. Măcar pentru bucuria copiilor, poate că evenimentul ar fi trebuit organizat. Și poate că un colind frumos, cântat de micii artiști de la Clubul Copiilor, ne mai îmbuna tuturor sufletul.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Primăria Câmpina a anunțat declanșarea unei proceduri de consultare publică pentru un proiect de creștere a regimului de înălțime la ieșirea spre Cornu.

Accident grav la Poiana Câmpina, pe drumul spre satul Bobolia, unde două mașini s-au lovit și au ajuns în canalul colector de pe marginea drumului.

În 2020, Primăria Câmpina deschidea o acțiune în instanță prin care încerca obligarea proprietarului „Turnului înclinat” la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construcție, conform procesului verbal de contravenție din 19 iulie 2017.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a tranmis o serie de imagini și chiar un scurt filmuleț, realizat de fata sa în toaleta fetelor de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina.