Sportul Câmpina a jucat, în cadrul etapei a 7-a a Seriei Nord a Superligii B1 Prahova, într-una dintre cele mai... sudice localități din județ, Poienarii Rali, unde a întâlnit formația Tineretul Poienarii Burchii.
Sportul Câmpina a obținut o victorie muncită, în fața unei echipe incomode, mai ales pe teren propriu, cu atât mai mult cu cât gazdele au deschis scorul. Câmpinenii s-au așezat mai bine în teren, au egalat înainte de pauză, în minutul 42, prin Biro. Apoi, în repriza secundă, câmpinenii au gestionat mai bine jocul, au obținut un penalty acordat de arbitrul ploieștean George Taban și transformat de Corneanu, după care C. Constantin, o schimbare inspirată a antrenorului Marius Pălăncianu, la puțin timp după ce a fost introdus pe teren, marchează golul care aduce o victorie muncită, dar totuși, clară a câmpinenilor.
La Poienarii Rali, Sportul Câmpina a evoluat în următoarea formulă: Pop - Horja, Rădulescu, Dogaru, Biro, G. Radu, Vintilă, Coman, Corneanu, Țigănuș, Ioniță. Au mai jucat: Dinică, C. Constantin, Dr. Petre. Antrenor: Marius Pălăncianu.
La finalul etapei a 7-a, Sportul Câmpina ocupă locul 3, cu 12 puncte. Runda viitoare, duminică, 15 octombrie, Sportul Câmpina va întâlni pe teren propriu formația Progresul Aluniș, ocupanta locului 4 în clasament.

La Lignano Sabbiadoro, din provincia Udine, din Italia, a avut loc recent o competiție mondială de SKDUN, la care au fost prezenți și mai mulți sportivi de la Clubul Ryu Ken Dojo din Telega, de pregătirea copiilor ocupându-se antrenorul Rareș Hodoiu.

Selecționata Prahovei a câștigat duminică dimineață finala Cupei Regiunilor, urmând a reprezenta România la turneul european, care este programat în Turcia.

Însoțiți de o galerie extraordinară, băneștenii s-au deplasat la Păulești, pentru întâlnirea cu “satelitul“ formației din Liga a 3-a, CS Păulești.

În condițiile în care majoritatea partidelor au fost amânate din cauza acțiunii Selecționatei Prahova la Cupa Regiunilor, în Liga a 4-a s-a disputat un singur joc.