În fiecare an, aleșii locali participă la tot felul de seminarii și întâlniri în străinătate, pe teme dintre cele mai diverse, cheltuiesc sume de cele mai multe ori importante, dar - din păcate - foarte rar se vine și cu o idee aplicabilă pentru Câmpina din ceea ce văd aleșii noștri pe diverse meridiane ale Globului.
De ce se întâmplă acest lucru, poate că ar merita dezbătut la un moment dat. În schimb, acum, noi încercăm să promovăm o idee pentru Câmpina. Poate părea un lucru minor, nesemnificativ, dar noi credem că din ideile aparent mărunte se fac lucrurile mari și, oricum, este mult mai mult decât ceea ce oferă aleșii locali, plătiți pentru asta! Așa că, ideea pe care o propunem pentru Câmpina este vopsirea unor blocuri cu diverse peisaje. Sigur, nu ne referim la toate blocurile, dar poate că împreună cu artiști, cu specialiști în arhitectură și peisagistică urbană, se pot găsi blocuri în Câmpina care să se transforme în adevărate obiective turistice, așa cum se întâlnesc în multe orașe europene. Fotografia prezentată ca exemplu este din Lyon - Franța. Este doar o idee și trebuie tratată ca atare, dar nu v-ar plăcea ca în locul albului aproape clasic sau a griului-cenușiu din perioada comunistă, să avem blocuri care să transmită o poveste, să intrige și unde să-ți fie greu să descoperi granița dintre real și imaginar?!

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.