CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Primăria Câmpina a transmis un comunicat privind demolarea fostei terase Erik

- Actualitate -

Primăria Câmpina a transmis un comunicat privind demolarea fostei terase Erik

Fără niciun alt comentariu, iată comunicatul Primăriei Câmpina:

"În ultimele zile, în spațiul public au apărut numeroase reacții privind demolarea fostei Terase Erik, un loc de care mulți câmpineni leagă amintiri frumoase din tinerețe.
Înțelegem această încărcătură emoțională. Pentru generații întregi, Terasa Erik a fost un loc al întâlnirilor, al prieteniilor și al momentelor importante din viață. Este firesc ca dispariția sa să trezească nostalgie și să genereze emoție.
Tocmai de aceea, considerăm necesară prezentarea situației reale din punct de vedere juridic și administrativ.
Fosta Terasă Erik era o construcție aflată în proprietate privată, în timp ce terenul pe care aceasta era amplasată aparține domeniului public al Municipiului Câmpina.
De-a lungul anilor, clădirea a făcut obiectul unor tranzacții succesive între mai multe societăți comerciale private, iar deciziile privind exploatarea, întreținerea, investițiile sau demolarea construcției au aparținut exclusiv proprietarilor acesteia.
Primăria Municipiului Câmpina a administrat doar terenul aferent, în limitele competențelor prevăzute de lege.
Este important de precizat că, în anii 2023–2024, pentru o perioadă, societatea care utiliza amplasamentul nu a avut nici contract de închiriere pentru terenul aparținând domeniului public al municipiului. Totodată, există și în prezent obligații restante către bugetul local rezultate din utilizarea acestui teren.
În același timp, trebuie spus că, în ultimii ani, clădirea a fost abandonată și s-a degradat continuu. 
De altfel, chiar și în dezbaterea publică din ultimele zile au existat numeroase opinii care au remarcat această realitate: că imobilul era abandonat de mulți ani, că fusese scos la închiriere sau la vânzare fără a exista un interes concret din partea mediului privat și că starea avansată de degradare nu mai permitea desfășurarea unei activități în condiții normale.
În aceste condiții, este incorect ca decizia privind demolarea construcției să fie atribuită Primăriei Municipiului Câmpina. Demolarea unei construcții aflate în proprietate privată este o decizie care aparține proprietarului, cu respectarea prevederilor legale.
Înțelegem că mulți câmpineni și-ar fi dorit ca acest loc să fie reabilitat și redat comunității. Și administrația locală ar fi preferat ca o investiție privată să redea viață unui spațiu care a făcut parte din istoria orașului. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.
Primăria Municipiului Câmpina își dorește ca fiecare investiție, publică sau privată, să contribuie la dezvoltarea orașului și la creșterea calității vieții. În limitele competențelor legale, administrația locală va urmări ca orice dezvoltare viitoare a acestui amplasament să respecte documentațiile de urbanism, legislația în vigoare și interesul comunității.
Facem apel ca dezbaterea publică să se bazeze pe informații corecte și pe delimitarea responsabilităților fiecărei persoane și instituții implicate.
Primăria Municipiului Câmpina va continua să informeze transparent cetățenii cu privire la toate aspectele de interes public și rămâne deschisă dialogului cu comunitatea".

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


07 Jul 2026 13:35 8068 vizualizari


Comentarii






  • 07.07.2026 14:15 Vică In campania trecută, primărița pricepută, a promis si-adjudecat ca dărâmă blocul inclinat. Ericul si cinema-ul sunt in poze pe-undeva,turnul din campanie e semeț pe strada mea.
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1871 vizualizari 07 Oct 2026 21:07 Incendiu la Brebu. A ars o casă de peste 200mp

Incendiu la Brebu. A ars o casă de peste 200mp

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina au fost solicitați să intervină, miercuri seară, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins o locuință din localitatea Brebu Megieșesc. 

citeste mai mult
706 vizualizari 07 Oct 2026 18:58 Contractul privind lucrările de apă și canalizare de la Câmpina ar putea fi modificat... din mers. “Este un proces de revizuire tehnică și financiară”

Contractul privind lucrările de apă și canalizare de la Câmpina ar putea fi modificat... din mers. “Este un proces de revizuire tehnică și financiară”

Sunt câteva săptămâni bune de când prin Câmpina circulă informația că nu vor mai fi sparte 178 de străzi pentru schimbarea rețelei de apă, ci 150.

citeste mai mult
364 vizualizari 07 Oct 2026 17:20 Pe Bulevardul Culturii a început montarea noilor bănci achiziționate de Primăria Câmpina

Pe Bulevardul Culturii a început montarea noilor bănci achiziționate de Primăria Câmpina

Pe Bulevardul Culturii din Câmpina au apărut bănci noi. Au fost astfel înlocuite cele deteriorate și care nu mai puteau fi reparate.

citeste mai mult
3932 vizualizari 07 Oct 2026 10:41 Primarul Câmpinei, Irina Nistor, s-a retras din Comitetul Director al ADI Apă Prahova. “Nu mai pot gira modul în care operatorul regional tratează problemele semnalate în Câmpina”

Primarul Câmpinei, Irina Nistor, s-a retras din Comitetul Director al ADI Apă Prahova. “Nu mai pot gira modul în care operatorul regional tratează problemele semnalate în Câmpina”

Primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, a demisionat din Comitetul Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei - Prahova”,  nemulțumirea sa fiind îndreptată spre modul în care Hidro Prahova tratează problemele privind derularea lucrărilor de apă și canalizare.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV