În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Câmpina, care a avut loc miercuri, 26 octombrie, s-a discutat și aprobarea studiilor de oportunitate privind concesionarea hotelului și a ștrandului de la Casa Tineretului.
Astfel, potrivit documentațiilor aprobate de consilierii câmpineni, pentru hotelul și foaierul mic al Casei Tineretului, în suprafață utilă de 1.381,1mp, valoarea redevenței anuale este de 12.494 euro, în condițiile în care se impune o investiție cuprinsă între 1,2 și 1,4 milioane euro pentru transformarea acestui spațiu în hotel de categoria trei sau patru stele, sumă la care ar trebui să se mai adauge între 200.000 și 350.000 euro pentru dotări. Concesiunea urmează a se realiza pentru o perioadă de 25 ani.
Tot un sfert de veac este durata concesiunii și pentru ștrand, suprafața în discuție incluzând și terenul sintetic de fotbal de dimensiuni reduse. Valoarea redevenței pentru ștrand este de 8.347 euro/an, în condițiile în care este necesară o investiție estimată la 250.000 - 300.000 euro.
În ambele situații, consilierul Cosmin Raț a propus ca durata concesiunii să fie de 49 ani, maximul admis de lege, dar consilierii nu au fost de acord cu propunerea lui Cosmin Raț. A rămas 25 ani, iar acum, urmează să vedem dacă va fi cineva interesat să participe la licitațiile pentru concesionarea hotelului și a ștrandului de la Casa Tineretului și să realizeze aceste investiții.

Pe rolul Judecătoriei Câmpina (foto) s-a aflat un dosar în care un bărbat era acuzat de o femeie de lovire sau alte violențe. Procesul a durat aproape un an, dosarul fiind înregistrat în decembrie anul trecut.

Asociația 21 Decembrie 1989 și Seniorii Ligii Studenților îi solicită președintelui României, Nicușor Dan, inițierea unui dialog instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind agenții, colaboratorii și informatorii poliției politice comuniste din perioada 1945-1989.

În cursul serii de vineri, 6 noiembrie, în incinta unui service din Bănești, o mașină a luat foc.

Din informațiile prezentate până acum în media ungară, aparatul de securitate comunist ungar avea persoane în evidențe în 16 domenii sociale și profesionale.