Proiectul de aprobarea a taxelor și impozitelor locale la nivelul municipiului Câmpina pentru anul 2026 a fost deja în procedură de transparență decizională, dar după apariția reglementărilor la nivel național privind noile taxe și impozite locale, acestea revin în consultare publică.
De altfel, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Câmpina de joi, 18 decembrie, primarul Irina Nistor a făcut un apel la consilierii locali să știe că luni, 29 decembrie, va fi o nouă ședință extraordinară în care să se voteze noile taxe și impozite locale. Iar o parte dintre principalele noutăți au fost prezentate de Cristian Birligiu, șef Serviciu Taxe și Impozite Locale din cadrul Direcției Economice.
„Creșterea impozitelor locale pentru construcții cu aproximativ 80% este probabil cea mai serioasă problemă, care va afecta un număr foarte mare de oameni. Vor fi modificări și la alte categorii de impozite locale, dispare orice fel de scutire - și pentru persoanele cu handicap, și pentru revoluționari, și pentru cei persecutați politic, singura facilitate pe care o putem face fiind menținerea la nivelul maxim de 10% a plafonului de reducere pentru plata integrală până la 31 martie”, au fost o parte dintre explicațiile oferite de Cristian Birligiu consilierilor locali.
Precizăm faptul că, majorările au fost decise de Guvern, iar administrațiile locale care nu le vor aproba și aplica riscă să nu mai primească finanțarea din cotele defalcate, ceea ce ar fi un adevărat dezastru în teritoriu.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

HidroPrahova a anunțat că joi, 5 noiembrie, în intervalul orar 9.00-12.00, va fi oprită apa pe mai multe străzi din Câmpina.

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Câmpina din 27 octombrie 2026, consilierul local Rudolf Leica (PCC) a cerut convocarea unei ședințe la care să participe reprezentanții Hidro Prahova și Terra Gaz - firma constructoare, adică principalele părți implicate în proiectul privind rețelele de apă și canalizare.

Sâmbătă, 7 noiembrie, va fi nebunie mare în Câmpina. 2.788 de candidați la Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” susțin proba scrisă a examenului de admitere. Mulți dintre ei vin însoțiți de părinți sau prieteni.

Miercuri dimineață a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Câmpina, în care - printre altele - s-a discutat și aprobat un proiect de hotărâre privind achiziția de microbuze electrice.