Lângă Primăria Bănești se construiește o clădire nouă, modernă, în care își vor desfășura activitatea consilierii locali, dar care va găzdui și arhiva administrației locale.
Terenul pe care este construită noua clădire a fost cumpărat anul trecut de Primărie și apoi dezafectat. Tot anul trecut a fost organizată și licitația pentru desemnarea unei firme constructoare, licitație câștigată de Emicep Construct SRL Talea, cu prețul de 2.460 lei/mp, fără TVA. În total, investiția va costa aproximativ 385.000 lei, iar termenul de finalizare prevăzut în autorizația de construire este octombrie 2018. Totuși, după cum ne-a declarat primarul Gheorghe Stoica, lucrarea va fi gata mult mai devreme și noul sediu va putea fi dat în folosință luna viitoare sau cel mai târziu în octombrie 2017. (video) În prezent, ședințele Consiliului Local Bănești se desfășoară în sediul Primăriei, într-un spațiu mult prea mic.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.