CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Prima reprezentație pe scenă a copiilor care au urmat cursul de actorie desfășurat la Casa de Cultură din Câmpina

- Social -

Prima reprezentație pe scenă a copiilor care au urmat cursul de actorie desfășurat la Casa de Cultură din Câmpina

UPDATE - Având în vedere numeroasele mesaje primite de la persoane care doresc să afle detalii despre cursul de actorie sau să-și înscrie copiii la acest curs, iată numărul de telefon al lui Sebastian Bălan, actorul care se ocupă de cursul de la Casa de Cultură Câmpina - 0721.434.081.

Peste 20 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, au urmat, timp de 12 săptămâni, cursul de actorie și dezvoltare personală predat de actorul Sebastian Bălan la Casa de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina. În această seară, micii actori au susținut "examenul" de la finalul cursului, pe scenă, în fața publicului format din părinți, bunici și prieteni.

La cursul de actorie și dezvoltare personală, copiii învață să-și îmbunătățească modalitățile de exprimare lingvistică și gestuală, să aibă mai multă încredere în ei, să-și gestioneze emoțiile. Toate acestea, prin intermediul jocului, într-un mod interactiv, dinamic și relaxant. Practic, copiii se joacă... jucând teatru, se distrează, improvizează, comunică, relaționează. Și le place ceea ce fac.
Pentru că a fost un curs destul de scurt, de numai trei luni (2 ore pe săptămână) la final nu a existat un spectacol propriu-zis, nu a fost pusă în scenă o piesă de teatru, au existat doar mici momente artistice în doi sau într-un grup mai mare, dar acesta este doar începutul. Pentru că se bucură de mare succes în rândul copiilor (și părinților, bineînțeles), cursul va fi reluat în ianuarie 2019, dar la un alt nivel, ceva mai ridicat. Va fi un curs mult mai complex, de șase luni, la finalul căruia "absolvenții" vor prezenta publicului o piesă de teatru în care să-și pună în valoare calitățile actoricești. În această seară doar s-au jucat, dar la următoarea reprezentanție vor juca teatru cu adevărat.
După cum spuneam, cursul de actorie și dezvoltare personală va începe în ianuarie. Unii dintre actualii cursanți vor merge mai departe, dar pot veni și alți copii, iar în funcție de numărul lor se va lucra pe grupe. Nu este ușor, dar lui Sebastian Bălan îi place să lucreze cu copiii. Trebuie să precizăm faptul că este un curs plătit de părinți, iar cei cu care am stat de vorbă în această seară s-au declarat extrem de mulțumiți de modul în care se desfășoară cursul, de evoluția copiilor, de bucuria cu care aceștia merg la orele de actorie. Până la urmă, e tot ce contează.
Sebastian Bălan are 36 de ani, este câmpinean, a absolvit Secția de Teatru a Facultății de Arte din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați. A activat la Teatrul "George Bacovia" din Bacău, apoi a devenit actor independent. În urmă cu doi ani a înființat Teatrul de păpuși "Degețel", un teatru ambulant cu care merge oriunde este solicitat.


08 Dec 2018 20:54 7419 vizualizari


Comentarii






  • 12.12.2018 09:38 Admin Am scris aici numărul de telefon al lui Sebastian Bălan, actorul care se ocupă de aceste cursuri (0721.434.081). Puteți merge și la Casa de Cultură Câmpina pentru mai multe informații.
  • 11.12.2018 22:13 STEFANESCU RALUCA BUNA SEARA, UNDE NE PUTEM ADRESA PT A AFLA MAI MULTE DETALII DESPRE CURSUL DE ACTORIE, M-AR INTERESA PT FETITA MEA DE 5ANI, CU MULTUMIRI
  • 10.12.2018 10:22 Admin 0721.434.081 - este numărul de telefon al lui Sebastian Bălan, actorul care se ocupă de aceste cursuri. El vă poate da toate detaliile care vă interesează.
  • 09.12.2018 00:18 Cirstea Raluca Buna seara, Cum putem lua legatura cu dl Cristian Balan pt a-mi inscrie fiica la curs?
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1778 vizualizari 03 Nov 2026 13:15 Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

citeste mai mult
1594 vizualizari 02 Nov 2026 09:47 Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

citeste mai mult
615 vizualizari 01 Nov 2026 12:00 Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

citeste mai mult
1342 vizualizari 01 Nov 2026 09:58 Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV