În cursul dimineții de 25 februarie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, Poliția Municipiului Ploiești și Biroul pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, perchezițiile au avut loc în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, precum și în municipiul București. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum și alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acționat în mod coordonat în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federația Română de Fotbal.
Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfășurării meciurilor și la integritatea competiției sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât și în agenții de profil, creând aparența unor pariuri conforme cadrului legal, în condițiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute și prestabilite.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute foloase patrimoniale injuste în cuantum de aproximativ 840.000 de lei. În vederea completării probatoriului, 21 de persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri, urmând ca, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, să fie dispuse măsurile procesual-penale care s-au impus.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Vâlcea, Argeș și Cluj, precum și al Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești. De asemenea, în instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Departamentului de Integritate din cadrul Federației Române de Fotbal, a mai menționat sursa citată.
Perchezițiile au venit cu numai câteva zile înaintea reluări campionatului Ligii a treia, din Prahova fiind vizată echipa CS Păulești. Aceasta activează în Seria a doua din Liga a III-a, fiind în acest moment pe locul al treilea al clasamentului. Din aceeași serie mai fac parte și alte echipe din Prahova - CS Blejoi, Petrolul II Ploiești, CSO Plopeni.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Vineri după-amiază, în jurul Lacului Brebu era agitație mare, inclusiv mașini de poliție și o ambulanță.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o imagine surprinsă pe Strada Griviței, în spatele blocurilor de la Milia.

România a pus la dispoziția Comisiei Europene documente confidențiale referitoare la anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Orice român știe cât de greu merge justiția în țara aceasta... Că de multe ori lucrurile se tărăgănează pentru a se ajunge la prescriere. În cazurile de omor nu există, însă, prescriere... Așa că este cu atât mai greu de înțeles de ce procesul privind crima de pe Aleea Scărișoara din Câmpina a ajuns la al 21-lea termen și tot atâtea amânări.