Georgeta Popescu se află de la începutul acestui an la St. Moritz, în Elveția, unde a susținut o serie de competiții atât în cadrul Cupei Mondiale, cât și în Cupa Europei.
Despre competițiile la care a participat în Elveția, ne-a spus chiar Georgeta Popescu, sportivă din Câmpina, legitimată la CSO Sinaia, antrenată de Grigore Dorin Alexandru și componentă a lotului național al României la bob.
”În perioada 8-21 ianuarie, ne-am aflat în stațiunea montană St. Moritz, din Elveția, unde am luat primul contact din acest sezon la Cupa Mondială, atât în proba de monobob, cât și în proba de bob două persoane, respectiv locul 19 la monobob și locul 16 la bob două persoane, alături Antonia Sârbu. Apoi au urmat concursurile de Cupa Europei, unde la monobob am obținut locul 9, iar la bob două persoane am obținut locul 7 alături de Medeea Mușulete, o performanță remarcabilă după doar două coborâri în această formulă. În cadrul Campionatului Mondial de Juniori m-am clasat în proba de monobob pe locul 6 la U26 și pe locul 5 la U23. În a doua zi, la proba de bob două persoane am luat startul cu Antonia Sârbu, clasându-ne pe locul 6 la U26 și cucerind medalia de bronz la U23. Au fost două săptămâni solicitante, în care am avut șase concursuri, dar prin aceste rezultate ne-am îndeplinit unul din obiectivele acestui sezon! Sper ca la următoarele competiții de Cupă Mondială să avem o evoluție satisfăcătoare și să progresăm cu fiecare competiție! Mulțumesc antrenorului meu, Grigore Dorin Alexandru, și colegelor mele Antonia Sârbu și Medeea Mușulete!”, ne-a declarat Georgeta Popescu.

Meci de mare agajament la Măgureni, unde ambele echipe puteau pleca acasă la cu toate cele trei puncte puse în joc.

Unul dintre capetele de afiș ale etapei a 10-a din Liga a 4-a Prahova s-a disputat la Brebu, unde a poposit liderul, CS Cornu.

Meci foarte spectaculos, cu multe goluri, multe răsturnări de situație, un autogol, trei eliminări, victoria gazdelor fiind obținută în minutele adiționale ale partidei.

După pauza prilejuită de participarea Selecționatei Prahova la Cupa Regiunilor, Muscelul a jucat în fața propriilor suporteri cu Petrosport Strejnic, una dintre echipele modeste din campionatul județean.