Duminică, 13 mai, la Tel Aviv a avut loc un concurs internaţional de atletism pentru juniori I, concurs la care a fost prezentă şi o delegaţie din România, alături de sportivi din Cipru, Belarus, Ucraina şi ţara gazdă, Israel. În delegaţia României s-a aflat şi atleta Andreea Lungu, legitimată la CSS Constantin Istrati Câmpina şi antrenată de Mihaela Marin.
Andreea Lungu a reuşit o performanţă remarcabilă în Israel, clasându-se pe locul al III-lea în proba de aruncarea discului, cu o aruncare de 47,71m, nou record personal. "Sunt foarte bucuroasă pentru performanţa Andreei, mai ales că acest rezultat reprezintă un nou record personal pentru sportiva noastră", ne-a declarat de acasă antrenoarea Mihaela Marin.
Delegaţia României va reveni în ţară în cursul dimineţii de luni.

După pauza forțată cauzată de participarea Selecționatei Prahova la Cupa Regiunilor, la finalul acestei săptămâni se reiau jocurile contând pentru Liga a 4-a.

La finalul acestei săptămâni, în Câmpina și în împrejurimi sau cu participarea unor echipe din această zonă, au loc mai multe evenimente sportive.

La Lignano Sabbiadoro, din provincia Udine, din Italia, a avut loc recent o competiție mondială de SKDUN, la care au fost prezenți și mai mulți sportivi de la Clubul Ryu Ken Dojo din Telega, de pregătirea copiilor ocupându-se antrenorul Rareș Hodoiu.

Selecționata Prahovei a câștigat duminică dimineață finala Cupei Regiunilor, urmând a reprezenta România la turneul european, care este programat în Turcia.