CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Anunț privind terenurile infestate cu ambrozie din Câmpina

- Anunțuri -

Anunț privind terenurile infestate cu ambrozie din Câmpina

Primăria municipiului Câmpina face următorul anunț în atenția proprietarilor sau deținătorilor de terenuri, administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă de pe raza municipiului Câmpina.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 62 din 2018 privind combaterea buruienii ambrozia, Primăria municipiului Câmpina aduce la cunoștință publică faptul că proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și a bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii amrbozia (deumirea științifică ”ambrosia artemisiifolia”) pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventiv-invazive și eliminarea prezenței acesteia pe terenurile intavilane sau extravilane.
În scopul distrigerii ambroziei și prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii terenurilor pe care crește ambrozia trebuie să desfășoare în perioada ciprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice, măsurile urmând să fie menținute până la sfârșitul perioadei de vegetație a plantei.
Distrugerea acestei buruieni de către proprietarii sau deținătorii terenurilor infestate cu această plantă este obligatorie conform Legii nr. 62/ din 2018 privind combaterea buruienii ambrozia.
Ambrozia crește, în general, pe marginea drumurilor și căilor ferate, lângă cursurile de apă, pe terenurile agricole lipsite de vegetație sau prost întreținute, în apropierea șantierelor.
Distrugerea buruienii se face obligatoriu înainte de perioada de înflorire, în funcție de caracteristica zonei sau a terenului, suprafața îmburuienată, stadiul culturii infestate, gradul de dezvoltare și densitate a plantelor de ambrozia prin:
- cosit manual sau mecanic (ori de câte ori este nevoie);
- erbicidarea totală pe terenuri necultivate, margini de drum, de preferat înaintea înfloririi;
- smulgerea manuală a plantelor, dacă densitatea buruienilor este redusă.
Nerespectarea obligațiilor legale de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și a bazinelor piscicole constituie contravenție și se sancționează cu avertisment. Constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
Informații referitoare la ambrozie pot fi găsite și pe pagina specială http://www.mmediu.ro/articol/informatii-despre-ambrozie/2854, de pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
De asemenea, Primăria municipiului Câmpina îi roagă pe cei care au cunoștință despre terenuri infestate cu ambrozie să comunice acest fapt pe adresa de e-mail web@primariacampina.ro, pentru a lua măsurile adecvate.


12 Apr 2022 14:39 1361 vizualizari


Comentarii






1844 vizualizari 21 Jul 2026 11:04 Anunț în atenția membrilor Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Câmpina

Anunț în atenția membrilor Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Câmpina

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Câmpina a transmis un anunț în atenția membrilor CARP.

citeste mai mult
511 vizualizari 13 Jul 2026 20:05 Anunț privind lansarea proiectului „QUASAAR - Quantum Unmanned Aircraft System Authentication, Authorization and Registration

Anunț privind lansarea proiectului „QUASAAR - Quantum Unmanned Aircraft System Authentication, Authorization and Registration"(MySMIS 335709)

QUANTUM CYBER SYSTEMS S.R.L. anunță lansarea proiectului "QUASAAR - Quantum Unmanned Aircraft System Authentication, Authorization and Registration" (MySMIS 335709), finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF) din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

citeste mai mult
610 vizualizari 07 Jul 2026 09:58 UAT Poiana Câmpina – anunț privind organizarea unei consultări publice asupra unui proiect de hotărâre

UAT Poiana Câmpina – anunț privind organizarea unei consultări publice asupra unui proiect de hotărâre

Primăria comunei Poiana Câmpina a inițiat procedura de transparență decizională pentru un nou proiect de act normativ supus, astfel, consultării publice.

citeste mai mult
287 vizualizari 06 Jul 2026 11:15 Anunț public pentru obținerea unei autorizații de mediu

Anunț public pentru obținerea unei autorizații de mediu

Am primit la redacție următorul anunț public pentru obținerea unei autorizații de mediu:

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV