În această dimineaţă, pe DN1, la Comarnic, a avut loc un accident rutier mai puţin obişnuit, soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 66 de ani, din localitate. O femeie care a avut mare noroc având în vedere faptul că a fost lovită de două mașini, dar a scăpat cu viață.
Din primele informaţii furnizate de purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, Raluca Brezeanu, femeia traversa DN1 pe trecerea de pietoni. A fost acroşată de două autoturisme care circulau din sensuri diferite și trântită pe carosabil. La locul accidentului au intervenit echipaje de poliție și de la SAJ, medicii de pe ambulanță acordându-i victimei primul ajutor și transportând-o apoi la spital. Din câte se pare, rănile suferite nu sunt incompatibile cu viața. Pentru scurtă vreme, traficul s-a desfăşurat cu dificultate în zonă.
(Foto cu caracter ilustrativ)

În proiectul de rectificare a bugetului local al municipiului Câmpina, care va fi dezbătut marți, 27 octombrie, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, sunt mai multe puncte care vizează alocări de fonduri pentru Spitalul Municipal.

În proiectul de rectificare a bugetului local, care urmează a fi discutat marți, 27 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpina, sunt și unele lucruri mai sensibile, pe subiecte delicate.

30.000 lei pentru achiziție de material antiderapant (clorură de calciu) și 100.000 lei pentru achiziție material antiderapant (clorură de natriu), acestea sunt sumele cu care administrația locală se pregătește de iarnă.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis câteva imagini de-a dreptul înfiorătoare. Norocul nostru este că imaginile nu au miros. Dar oamenii care locuiesc aici nu au același noroc...