CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Greva din învățământ a fost suspendată. Părerile privind eficiența protestului rămân împărțite

- Social -

Greva din învățământ a fost suspendată. Părerile privind eficiența protestului rămân împărțite

Federațiile sindicale din Educație au anunțat luni, 12 iunie, suspendarea grevei declanșate pe 22 mai. Mai mult, liderii naționali ai sindicatelor din Educație au anunțat că dacă prevederile din Ordonanța de Urgență 57/2023 privind majororările salariale din acest domeniu, publicată în Monitorul Oficial tot luni, 12 iunie, nu se vor regăsi în noua lege a salarizării, greva se va relua la începutul anului școlar viitor.

Practic, odată cu anunțul suspendării grevei, de marți, 13 iunie, profesorii s-au întors la catedră. Ce au obținut ei după trei săptămâni de grevă? După trei săptămâni de grevă generală, profesorii au convins guvernul să includă într-o ordonanţă de urgenţă angajamentul că de la 1 ianuarie 2024 salariul de bază al profesorului debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. De la 1 iunie 2023 salariile de bază ale personalului didactic şi ale personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar şi din învăţământul superior se majorează cu suma 1.300 de lei brut pentru fiecare funcţie, în vreme ce salariile de bază ale personalului nedidactic se majorează cu 400 de lei brut pentru fiecare funcţie. Profesorii vor primi în octombrie primă în valoare de 1.500 de lei, în vreme ce personalul needidactic va primi 500 lei/anual, se arată în altă ordonanţă adoptată de executiv luni, 12 iunie.
Paradoxal, deși pare un succes, în continuare există nemulțumiri, iar unele cadre didactice chiar vorbesc despre demisii în bloc din sindicate și acuză unii lideri de sindicat de trădare și înțelegere cu guvernanții, care trebuiau, la rândul lor, să încheie greva pentru a face... rotativa.
”Trebuie să căutăm mult în istoria sindicală să vedem când au mai fost obținuite asemenea majorări salariale. Mai mult, au fost obținute creșteri pe care noi nu le-am solicitat, așa, cum până la urmă, este firesc într-o negociere. Cred că s-au obținut peste 80% din totalul revendicărilor, acesta fiind de altfel scopul oricărei acțiuni revendicative”, ne-a declarat profesorul Adrian Popescu, lider al Sindicatului ”Școala Prahovei”, afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
Acum, există cadre didactice, chiar și din Câmpina, care susțin că decizia liderilor de sindicat nu reprezintă vocea cadrelor didactice și se vor retrage din sindicat.
Dincolo de toate aceste neînțelegeri și dincolo de drepturile salariale câștigate, un lucru pe care îl considerăm foarte important este acela că nu va fi nevoie de modificarea calendarului examenului de Bacalaureat și a examenului de Evaluare Națională.


13 Jun 2023 20:44 3017 vizualizari


Comentarii






  • 15.06.2023 12:36 Pițigoi @ Ciuperca Raluca, rolul sindicatului este sa va forteze sa acceptati un compromis pe care ei deja l-au negociat. Ei nu pot sa iti dea tie numere concrete pentru ca nu le are, sau daca le are nu sunt in directia care vor ei. Pentru asta le trebuie voturi de lat toti membrii nu sondaje care se pot manipula si interpreta in favoare lor. Orcum, trebuie sa iti amntesti ce a zis Iosif Stalin: Nu conteaza cine voteaza. Conteaza cine numara voturile.
  • 14.06.2023 08:36 Ciuperca Raluca Buna ziua. Sunt cadru didactic în grevă și vreau să vă explic motivul meu de revoltă contra sindicatelor. In weekendul 10-11.06 am avut de răspuns la 3 sondaje din partea sindicatului, ultimul fiind dacă consideram acceptabilă ultima ofertă. Trebuia să dăm răspuns până luni dimineață la ora 9 ca între orele 9 și 10 sa se facă centralizarea la nivel național. Eu personal mă așteptam să aud date statistice - din ...x...membri participanți la greva un număr de ....y....membri au fost de acord cu oferta (y fiind mai mare de 50% din x) și prin urmare s-a hotărât la nivel de federații suspendarea grevei. Eu personal nu am găsit nicăieri această centralizare și nu cred că este de datoria mea să o caut pe internet, trebuia furnizată de la bun început.
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
861 vizualizari 26 Oct 2026 12:11 Cât de util ar fi un sens giratoriu la OMV?

Cât de util ar fi un sens giratoriu la OMV?

Am plecat de la sumele uriașe pe care administrația câmpineană le cheltuie în fiecare an pentru mentenanța semafoarelor. Și a apărut ideea de a înlocui semafoarele cu sensuri giratorii. O soluție cu multiple avantaje...

citeste mai mult
809 vizualizari 23 Oct 2026 20:55 „Târg de toamnă” la Grădinița „Iulia Hasdeu” din Câmpina

„Târg de toamnă” la Grădinița „Iulia Hasdeu” din Câmpina

În perioada 19 - 23 octombrie 2026, Grădinița „Iulia Hasdeu” Câmpina a derulat Programul Național „Școala Altfel”, care s-a încheiat cu o nouă ediție a „Târgului de toamnă”.

citeste mai mult
1478 vizualizari 19 Oct 2026 12:06 Cutremur de magnitudine 4,9 grade, resimțit inclusiv la Câmpina și în localitățile din jur

Cutremur de magnitudine 4,9 grade, resimțit inclusiv la Câmpina și în localitățile din jur

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

citeste mai mult
3444 vizualizari 17 Oct 2026 21:48 Primul centru regional de sterilizări a fost inaugurat la Cornu. O investiție exclusiv privată, realizată de Asociația “Arca lui Norocel” și partenerii săi din Germania

Primul centru regional de sterilizări a fost inaugurat la Cornu. O investiție exclusiv privată, realizată de Asociația “Arca lui Norocel” și partenerii săi din Germania

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV