CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

La Provița de Sus este aproape de finalizare un centru social de zi pentru persoane vârstnice

- Social -

La Provița de Sus este aproape de finalizare un centru social de zi pentru persoane vârstnice

În cadrul proiectului ”Dealurile Sultanului - dezvoltare locală prin furnizarea de servicii integrate”, care se derulează la Provița de Sus, unul dintre obiective este foarte aproape de finalizare și este de o mare importanță pentru viața socială a acestei comunități - un centru social de zi pentru persoane vârstnice. 

Centrul social de zi se realizează într-o fostă școală, din satul Izvorul, școală dezafectată, în care nu s-au mai ținut cursuri de aproximativ 20 de ani. Prin acest proiect, finanțat din Programul Național de Dezvoltare Locală, se realizează lucrări de consolidare, recompartimentare, modernizare, extindere și mansardare, precum și realizarea drumului de acces, a apeilor pietonale și carosabile. ”Mai mult - ne-a precizat primarul comunei Provița de Sus, Ovidiu Movileanu - va fi amenajată o bucătorie, astfel încât cei care vin aici să poată bea o cafea sau un ceai. De asemenea, vor fi camere de agrement, dar și o masă pentru tenis, biliard, iar persoanele vârstnice vor putea socializa. Este un proiect de aproximativ 200.000 euro, care este foarte aproape de finalizare”a mai adăugat Ovidiu Movileanu, primarul comumei Provița de Sus.


15 Oct 2023 18:59 3519 vizualizari


Comentarii






219 vizualizari 12 Nov 2026 14:42 „Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

„Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

citeste mai mult
1919 vizualizari 11 Nov 2026 17:53 La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto). 

citeste mai mult
720 vizualizari 10 Nov 2026 13:09 La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

citeste mai mult
1906 vizualizari 03 Nov 2026 13:15 Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV