La sfârșitul săptămânii trecute, la Primăria Poiana Câmpina se înregistra primul caz din Prahova de infectare cu noul coronavirus al unui angajat din administrația publică locală. Din păcate, a apărut și al doilea caz, la aceeași Primărie. Încă o angajată a instituției a fost confirmată cu COVID-19 și internată sâmbătă la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești.
Imediat după apariția primului caz de infectare, toți angajații Primăriei Poiana Câmpina au intrat în izolare la domiciliu. Vineri, 11 dintre angajați au fost testați, iar rezultatele s-au primit după 24 de ore. Dintre cele 11 persoane testate, una a fost depistată pozitiv (și internată imediat în spital), în două cazuri rezultatele au fost neconcludente și urmează ca testele să fie repetate, iar în opt cazuri rezultatele testelor au fost negative. Urmează ca luni, 20 aprilie, să fie testați și ceilalți angajați ai Primăriei.
Primăria Poiana Câmpina este închisă de vineri, pe o perioadă de două săptămâni. Precizăm că starea celor două paciente internate la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești este bună. În cazul primei angajate a instituției, confirmată cu COVID-19, în urma anchetei epidemiologice efectuate de Direcția de Sănătate Publică Prahova nu s-a putut stabili contactul-sursă, adică, nu se știe de unde persoana în cauză a contactat virusul. Poate fi chiar și un caz de transmitere comunitară.
Săptămâna trecută, administrația locală a distribuit măști de protecție în întreaga comună, iar unii locuitori au intrat în panică după apariția primului caz de infectare cu noul coronavirus la Primăria Poiana Câmpina. Primarul Alin Moldoveanu și viceprimarul Sergiu Constanda ne-au precizat că angajații Primăriei nu au intrat în contact cu aceste măști. Măștile au fost ambalate de către firma distribuitoare, aduse la Poiana Câmpina și ținute în sediul Bibliotecii "Dimitrie Gusti", de unde au fost preluate de consilierii locali și de voluntari și împărțite populației.

HidroPrahova a decis amânarea lucrărilor de intervenție la rețeaua de apă a municipiului Câmpina.

Pe Strada Orizontului din Câmpina continuă lucrările de modernizare a străzii, după ce HidroPrahova, prin proiectul cu fonduri europene, a finalizat lucrările la rețeaua de apă și canalizare.

Polițiștii câmpineni au reținut noaptea trecută un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce și furt în scop de folosință.

La miezul nopții trecute, un apel la 112 anunța producerea unui incendiu în comuna Brebu, satul Brebu Mănăstirei.