În cadrul unei declarații de presă susținută la sediul Primăriei Câmpina, primarul Irina Nistor a prezentat situația corecțiilor aplicate de organismele de control al lucrărilor cu fonduri europene, în valoare totală de peste 431.000 lei, la proiectul privind eficiența energetică a Spitalului Municipal Câmpina.
„Este vorba de lucrările din perioada 2023-2024 în timpul precedentei administrații. Sunt lucrări plătite, dar neefectuate, sunt, în general, problemele pe care atât noi, cât și presa le-a semnalat în ultimii ani.. Am și plătit deja suma respectivă, pentru a evita penalizările sau chiar pentru a nu ajunge la blocarea proiectelor cu fonduri europene”, a spus printre altele primarul Irina Nistor.
Un subiect aparte a fost cel al celebrului lift, plătit (un milion de lei), dar care nu există. Subiectul nu se regăsește între constatările reprezentanților MIPE, pentru că liftul a fost plătit din cota de la bugetul local aferentă acestui proiect, suma fiind recuperată deja din garanția executării.
Vom reveni.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, a demisionat din Comitetul Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei - Prahova”, nemulțumirea sa fiind îndreptată spre modul în care Hidro Prahova tratează problemele privind derularea lucrărilor de apă și canalizare.

Un bărbat de 58 ani a fost reținut pentru 24 ore în urma unor percheziții domiciliare efectuate marți, 6 octombrie, în județul Prahova și în județul Brașov, într-un dosar penal privind săvârșirea de infracțiuni la regimul silvic, fals informatic și instigare la fals informatic.

Un incendiu a izbucnit la o autoutilitară aflată în trafic pe DN1, zona Nistorești.

Complementar proiectului de fonduri europene de modernizare a Spitalului Municipal Câmpina, administrația locală mai derulează și alte proiecte la această importantă instituție medicală.