Au trecut cinci ani de când podul de piatră de peste râul Doftana, construit pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a prăbușit parțial din cauza cantității mari de precipitații din primăvara lui 2014. Și au trecut tot cinci ani de când Consiliul Județean Prahova, Consiliul Local Câmpina și Consiliul Local Bănești s-au asociat pentru construirea unui pod nou, având în vedere zecile de navetiști care se deplasează zilnic, pe jos sau cu bicicleta, între cele două localități. Inițial s-a dorit ca noul pod să fie pe amplasamentul celui vechi, însă proiectul nu a mai fost pus în practică. În 2017 s-a venit cu o nouă idee - cea a construirii unui podeț pietonal. Acum în august 2019, s-a finalizat și licitația organizată pentru construirea acestui podeț.
Din 2017 până în 2019, indicatorii tehnico-economici pentru podețul de peste râul Doftana au fost aprobați, actualizați și reactualizați. Lucrarea va fi executată de societatea Le Grand G&G din Câmpina (câștigătoarea licitației) și va costa 1.512.341 lei fără TVA, conform anunțului publicat pe SEAP. Municipiul Câmpina și comuna Bănești vor contribui fiecare cu câte 5% din valoarea investiției, iar Consiliul Județean cu 90%. Lucările vor începe, probabil, luna viitoare.
Din păcate, autoritățile locale și județene au renunțat la ideea refacerii podului de piatră, cel construit în perioada 1861-1864 și despre care se menționează că este monument istoric, iar reconstrucția sa ar necesita autorizații speciale, multe avize și foarte mulți bani. Podul lui Cuza a stat în picioare exact 150 de ani. A fost o construcție emblematică pentru începuturile ingineriei românești în domeniul drumurilor și podurilor. În apriie 2014 a cedat, iar de atunci a rămas o ruină. Și probabil că așa va rămâne, până va dispărea complet, luat de ape și măcinat de indiferență.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...