Casa de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina va fi vineri, 6 octombrie, de la ora 18.00, gazda vernisajului unei expoziții de pictură și grafică a lui Florian Bârsan.
Este o expoziție retrospectivă, Florian Bârsan revenind în locul în care a aavut loc debutul său într-o expoziție personală exact în urmă cu 30 ani. Această expoziție reunește lucrări de pictură și de grafică realizate de artist de-a lungul ultimilor trei decenii.
Vernisajul va fi urmat de un program artistic susținut de membrii clubului de chitară al Clubului Copiilor ”Martha Bibescu” Comarnic.

Librăria Elstar din Câmpina a găzduit lansarea volumului „Plutind cu Miss Liberty. Însemnări de reporter”, apărut la Editură UZP și semnat de Marian Nencescu, scriitor, jurnalist, critic literar și doctor în filosofie, președinte al Filialei Presă Culturală din cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.