Ați mai văzut undeva atâtea borduri într-un spațiu de nici 100 mp? Și nu orice spațiu, ci unul verde, un mic părculeț. Ei bine vedeți acum, la Câmpina! Și vă aducem la cunoștință faptul că, față de săptămâna trecută, când am scris primul articol despre noua "realizare" a administrației locale, a mai apărut un rând de borduri.
Două rânduri de borduri în jurul copacilor, alte borduri pe laterale, borduri în borduri, aproape. Iar astăzi s-a turnat și betonul între copaci. Urmează pavelele. Și uite așa, cineva din Primăria Câmpina se poate lăuda că nu stă degeaba, că muncește pentru binele comunității, dar presa asta rea, de "can-can", nu știe să aprecieze eforturile. De parcă e de apreciat "plantarea" de borduri pe un spațiu verde. La finalul lucrării, le vom număra, bordură cu bordură. Apoi vom apela la Guinness Book, măcar să știm o treabă și recordul să fie oficial.
Unii poate vor aprecia lucrarea de aici, cu borduri și pavele. Îi vor spune modernizare. Alții vor continua să mulțumească autorităților că vor avea și candidații la examenul auto unde să stea, la umbră, până le vine rândul să susțină probele. Că oricum distrugeau iarba de acolo, dar așa, pe betoane, se stă mai bine, poate le pune Primăria și niște bănci. În realitate, pentru comunitatea locală, părculețul de la intersecția străzilor Frații Golești și Griviței se poate considera că este distrus. Și asta, cu bună-știință.
Citiți și Numai borduri și pavele nu aveam pe spațiile verzi din Câmpina. O să avem acum...

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o fotografie și un scurt mesaj.

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.