Este cel de-a patrulea proiect cu fonduri europene derulat de Fundația Medis din Câmpina în ultimii șapte ani. De această dată, este vorba despre un proiect complex de cercetare medicală, finanțat de Comisia Europeană și la care Medis participă împreună cu alți zece parteneri din mai multe țări din UE.
"Este un proiect foarte mare, la care vom începe efectiv să lucrăm susținut de la 1 ianuarie 2018, timp de doi ani. Fiecare partener are rolul său foarte bine stabilit. Practic, este vorba despre pregătirea chirurgilor pentru a ține pasul cu schimbarea tehnologiei. O tehnologie care se schimbă cu o viteză incredibilă, tot timpul apar lucruri noi, tehnici noi, aparatură nouă, iar chirurgii trebuie să fie pregătiți să se adapteze rapid la aceste schimbări. Trebuie să se pregătească în permanență. Echipa Medis are ca rol în acest proiect valorificarea cercetărilor, partea de marketing, de promovare. Sigur, suntem implicați direct în implementarea proiectului și evaluarea rezultatelor, dar rolul de bază este cel legat de marketing", ne-a declarat președintele Fundației Medis, dr. Călin Tiu. (video) Din echipa Medis pentru acest proiect fac parte specialiști de la Câmpina, dar și trei din București și o tânără din România care studiază la Londra marketingul și științele comunicării.

După aprobarea în Consiliul Local a „Premiilor municipiului Câmpina”, o comisie a administrației a analizat propunerile unităților de învățământ și a finalizat lista elevilor care vor fi recompensați pentru activitatea lor școlară.

La Oradea a avut loc la finalul săptămânii trecute prima finală a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - "Școala de gust 2026" - competiție desfășurată la Oradea și la care au participat 15 echipe din șapte județe.

Peste 80 de organizații neguvernamentale din toată țara și mulți iubitori de animale au participat astăzi la un protest în București, în încercarea disperată de a atrage atenția autorităților cu privire la necesitatea unei protecții reale a animalelor. Astăzi, 4 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Animalelor.

Publicam în această dimineață imagini cu mormântul neîngrijit al marelui pictor Nicolae Grigorescu, mormânt situat în Cimitirul Bobâlna din Câmpina.