În perioada 12 – 15 august, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost efectuate acțiuni de tip ’’Blitz’’ în zonele rurale adiacente municipiilor Ploiești și Câmpina, dar și a orașelor Azuga, Băicoi, Breaza, Bușteni, Boldești Scăieni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlați și Vălenii de Munte.
Astfel, după cum informează purtătorul de cuvânt a IJP Prahova, peste 200 de polițiști prahoveni au acționat pe linie rutieră, în scopul prevenirii evenimentelor rutiere, în vederea combaterii accidentelor produse pe fondul consumului de alcool sau a substanțelor psihoactive, dar și pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. În perioada menționată, au fost aplicate 863 de sancțiuni contravenționale, 795 dintre acestea conform prevederile O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, cele mai multe fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În urma abaterilor constatate, au fost reținute 66 de permise de conducere și 27 de certificate de înmatriculare au fost retrase.
Totodată, au fost constatate 27 de infracțiuni la regimul rutier, dintre care 13 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 5 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
(Foto cu caracter ilustrativ)

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.

HidroPrahova a demonstrat că poate reacționa și rapid, în anumite situații...

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.