CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Sportul Câmpina își reia pregătirile pe 14 iulie

- Sport -

Sportul Câmpina își reia pregătirile pe 14 iulie

Sportul Câmpina a promovat în Superliga B Prahova, al doilea eșalon al fotbalului județean, după ce a câștigat Seria Nord a Superligii B1, cu 53 puncte, devansând cu un punct formația Viitorul Cosminele.

”Consider că promovarea noastră a venit pe valoare și experiență, atât individuală, cât și ca echipă. Acestea au fost dublate de muncă și echilibru, toate împreună conducând la promovarea noastră de pe primul loc al seriei”, ne-a declarat Marius Pălăncianu (foto) despre returul sezonului trecut, care a adus promovarea echipei Sportul Câmpina.
Acum, pe 14 iulie va avea loc reunirea lotului, dată la care câmpinenii vor susține și un prim meci amical, pe stadionul ”Rafinăriei” cu CS Cornu II. Apoi, în următoarele două week-end-uri, Sportul se va deplasa la Adunați, la un turneu pe care îl va organiza echipa locală. 
”În privința lotului de jucători, am discutat și cu conducerea administrativă și am stabilit de comun acord că avem nevoie de cel puțin u fundaș central, capitol la care am suferit, în condițiile în care Basma și Horja au suferit accidentări de durată mai lungă”, ne-a mai precizat antrenorul formației Sportul Câmpina, Marius Pălăncianu.


04 Jul 2024 10:23 2394 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
321 vizualizari 04 Nov 2026 19:12 Competiții sportive la sfârșit de săptămână

Competiții sportive la sfârșit de săptămână

La finalul acestei săptămâni sunt programate mai multe competiții sportive care au loc în Câmpina și împrejurimi sau cu participarea unor echipe din această zonă.

citeste mai mult
511 vizualizari 01 Nov 2026 15:44 Liga a 6-a Prahova. CS Cornu II - Inter Bănești 8-0

Liga a 6-a Prahova. CS Cornu II - Inter Bănești 8-0

Meci cu multe goluri la Cornu, între „satelitul” liderului campionatului județean, CS Cornu, și Inter Bănești, o echipă campioană din punct de vedere al galeriei, care a făcut spectacol și în această deplasare.

citeste mai mult
351 vizualizari 01 Nov 2026 15:13 Liga a 5-a Prahova. Sportul Câmpina - Caraimanul Bușteni 0-2

Liga a 5-a Prahova. Sportul Câmpina - Caraimanul Bușteni 0-2

Sportul a revenit pe sinteticul de la Căminul Petrol, din Câmpina, pentru întâlnirea cu fomația Caraimanul Bușteni.

citeste mai mult
1577 vizualizari 01 Nov 2026 12:48 Liga a 4-a Prahova, etapa a 11-a. Rezultate și clasament

Liga a 4-a Prahova, etapa a 11-a. Rezultate și clasament

Sâmbătă și duminică au avut loc jocurile etapei a 11-a din Liga a 4-a Prahova.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV