În ultimele luni s-au înregistrat mai multe furturi din locuințe în Câmpina, fiind vizate în special casele ceva mai izolate. În cinci astfel de cazuri, hoții au sustras sume destul de mari de bani, bijuterii, parfumuri și aparatură electrocasnică. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au identificat persoanele bănuite de aceste spargeri, fiind recuperate și bunurile furate, în mare parte.
Bănuiții sunt doi ploieșteni, în vârstă de 36 și 38 ani, arestați deja de polițiștii din Ploiești în alte cauze. În urma cercetărilor, dar mai ales a perchezițiilor la domiciliile acestora, au fost depistate și confiscate bunuri din furturile de la o serie de locuințe din Câmpina. Până în momentul de față există indicii temeinice conform cărora cei doi ploieșteni sunt autorii furturilor din locuințe din Cartierul Slobozia și din case situate pe străzile Simion Bărnuțiu și Constantin Dobrogeanu Gherea. Așa cum spuneam, bunurile furate au fost recuperate, cu excepția sumelor de bani, de ordinul a mii de euro și de sute de milioane de lei vechi. Cercetările polițiștilor continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi ploieșteni.

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

După aprobarea în Consiliul Local a „Premiilor municipiului Câmpina”, o comisie a administrației a analizat propunerile unităților de învățământ și a finalizat lista elevilor care vor fi recompensați pentru activitatea lor școlară.

La Oradea a avut loc la finalul săptămânii trecute prima finală a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - "Școala de gust 2026" - competiție desfășurată la Oradea și la care au participat 15 echipe din șapte județe.

Peste 80 de organizații neguvernamentale din toată țara și mulți iubitori de animale au participat astăzi la un protest în București, în încercarea disperată de a atrage atenția autorităților cu privire la necesitatea unei protecții reale a animalelor. Astăzi, 4 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Animalelor.