După nenumărate prelungiri, amânări, tergiversări, într-un final s-a încheiat licitația pentru desemnarea unui nou operator de transport local la nivelul municipiului Câmpina, câștigătoare fiind declarată societatea Diana Pa.
Astfel, de la 1 februarie 2024, noul operator își va intra în pâine pe cele trei trasee cunoscute la nivel local - Slobozia - Voila (pe Calea Doftanei), Slobozia - Voila (prin cartierul Turnătorie) și Slobozia - Cimitirul Lumina (cartier Muscel). Conform reprezentanților Primăriei Câmpina, tarifele rămân aceleași, acestea fiind fixate prin hotărâre a Consiliului Local, traseele și programul rămân neschimbate. Ceea ce ar trebui să se schimbe, însă, este calitatea transportului public local, o problemă veche a Câmpinei.
În același timp, noul contract este valabil pentru o perioadă de patru ani, are clauze clare privind încetarea valabilității sale în momentul furnizării autobuzelor electrice, în cadrul proiectului cu fonduri europene pe care administrația locală îl are în implementare. De asemenea, probabil până la finalul anului 2024 ar urma să fie finalizate și procedurile pentru înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitare pentru Transportul Public, pe care mai multe administrații locale din zona Câmpinei l-au aprobat în ultimele luni.
Revenind la licitația pentru transportul public, precizăm faptul că au fost depuse două oferte, una din partea firmei Diana Pa Câmpina (aparținând fostului consilier județean Rodica Papuc) și una din partea asocierii formate din Feldiberc Trans și Autotrust Corporation, ambele din Turda. Valoarea estimată a contractului - 6,8 milioane lei.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute... Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora...

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...