Vineri seară, în nocturnă, a avut loc derby-ul juvenil al Câmpinei, CS Câmpina - HM Câmpina, la categoria juniori sub 16 ani.
În ciuda vremii neprietenoase, tribuna de la terenul sintetic a fost aproape plină, cu galerii gălăgioase, inclusiv cu fumigene, care au creat o atmosferă incendiară, așa cum la meciurile de seniori nu prea întâlnim în Câmpina.
Pe teren, un joc atipic, dominat de CSC, cu posesie superioară, dar cu greșeli mari în defensivă. Până la pauză, HM a profitat de singurele ocazii pe care le-a avut, facilitate de marcajul defectuos la un contraatac și aceeași lipsă de marcaj la o lovitură de colț. 2-0 la pauza pentru HM. După pauză, presiunea constantă din partea CSC se concretizează cu două goluri și cu alte ocazii de a marca și jocul părea să se îndrepte spre o remiză echitabilă. Iar când toată lumea aștepta fluierul final, la o degajare lungă, fundașul central al CSC-ului lasă mingea să cadă la limita suprafeței de pedeapsă, o ieșire neinspirată a portarului și HM marchează în poarta goală, fază după care arbitrul Cătălin Preda fluieră finalul jocului. CS Câmpina - HM Câmpina 2-3.
Înaintea acestei etape, a10-a, cele două echipe se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, la o diferență de trei puncte. Runda viitoare, CSC va juca în deplasare, la Unirea Lipănești, iar HM, pe teren propriu, cu formația Caraimanul Bușteni.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Brezenii continuă o serie neagră incredibilă, după 12 etape având numai patru puncte, acumulate dintr-o victorie și o remiză.

A venit etapa în care este programat derby-ul campionatului, între ocupantele primelor două locuri, CS Câmpina (locul al doilea) și CS Cornu (lider). De asemenea, are loc și priml cuplaj al sezonului, despărțite de o oră, CS Câmpina și Muscelul vor juca pe sinteticul de la Căminul Petrol. Iată programul întregii etape, precum și delegările:

La finalul acestei săptămâni sunt programate mai multe competiții sportive care au loc în Câmpina și împrejurimi sau cu participarea unor echipe din această zonă.

Meci cu multe goluri la Cornu, între „satelitul” liderului campionatului județean, CS Cornu, și Inter Bănești, o echipă campioană din punct de vedere al galeriei, care a făcut spectacol și în această deplasare.