UPDATE - Evenimentul a fost anulat.
Vineri, 24 octombrie, de la ora 18.00, va avea loc o nouă ediție a Seratelor Culturale Elstar, un eveniment dedicat frumuseții cuvântului și emoției împărtășită prin vers. Va fi lansat volumul ”Singurătăți de împrumut”, de Amelia Stănescu.
Evenimentul va fi moderat de scriitorul Florin Dochia, iar volumul va fi prezentat de scriitorii Maria Dobrescu și Christian Crăciun.
Amelia Stănescu este membră a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2000, cadru universitar și doctor în Filologie, cu teza ”Cioran și Occidentul” – coordonator prof. univ. dr. Cornel Ungureanu (Universitatea de Vest, Timișoara). Din septembrie 2024, este managerul Bibliotecii Județene ”Ioan N. Roman” Constanța.
Amelia Stănescu a debutat editorial în 1993, cu volumul de versuri ”Căutători de cuvinte”. A continuat ”căutările” sale poetice publicând poezie, interviuri și portrete literare, dialogând cu artiști din domeniul muzical și al artelor spectacolului.
Textele sale – poezie, interviuri, traduceri – au fost publicate în numeroase reviste literare din țară și din străinătate. Poemele ei au fost traduse în germană, italiană, franceză, spaniolă, bulgară, chineză, japoneză, maghiară și greacă, iar autoarea a participat la festivaluri și lecturi publice în România, Spania, Italia, Ungaria și Franța.
Evenimentul se va încheia cu tradiționala sesiune de autografe.
CâmpinaTV.ro este partener media al Seratelor Culturale Elstar.

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.

La Casa Tineretului din Câmpina a avut loc sâmbătă, 10 octombrie, Undefined Festival, o sărbătoare a pasionaților de tehnologie, eveniment organizat de Team Undefined, echipa de robotică a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”.

În perioada 14-16 octombrie va avea loc la București prima ediție a programului de educație medicală European Summer School of Ultrasound for Surgeons, program coordonat de medicul câmpinean Călin Tiu. Această inițiativă urmează unei serii de cursuri asumate din 2017 de către European Association for Endoscopic Surgery și preluate de către Asociația Română pentru Chirurgie Endoscopică.

După cum știți, în fiecare an de Sfânta Parascheva, la Breaza are loc tradiționalul Târg de Toamnă, care este organizat în cadrul manifestărilor de Zilele Orașului. Anul acesta, evenimentul se desfășoară pe parcursul a patru zile, 11-14 octombrie.