După cum vă informam recent, administrația locală câmpineană intenționează să schimbe destinația locuințelor din blocul de necesitate, iar primul pas va fi făcut în ședința de astăzi (joi, 19 decembrie 2019) a Consiliului Local, când se va lua în discuție schimbarea destinației pentru 12 din cele 72 de apartamente și garsoniere din acest bloc.
Este vorba de transformarea celor 12 locuințe (10 apartamente cu două camere și două garsoniere) din locuințe de necesitate în locuințe de serviciu. Argumentele primarului Horia Tiseanu, care a inițiat acest proiect de hotărâre, sunt refuzul proprietarilor din blocurile cu ”bulină roșie” de a se muta aici pentru consolidarea blocurilor lor și solicitările venite din partea celor două spitale din Câmpina - Spitalul Municipal și Spitalul de Psihiatrie Voila, cu privire la repartizarea unor locuințe pentru medici. Problema stringentă este la Spitalul Municipal, instituție care se confruntă cu un mare deficit de medici și a cărei conducere a solicitat Consiliului Local acordarea a nouă locuințe (opt apartamente cu două camere și o garsonieră). Se speră ca astfel, punându-le la dispoziție locuințe de serviciu, medicii să fie atrași să lucreze la Spitalul Municipal. Pentru Spitalul Voila se repartizează trei locuințe (două apartamente și o garsonieră).
Rămâne de văzut care va fi soarta celorlalte 60 de spații locative (46 de apartamente și 14 garsoniere) din blocul de necesitate, bloc care, vă reamintim, a costat 9,5 milioane lei, fără TVA și fără să mai socotim costurile cu dobânzile, pentru că finanțarea acestei lucrări a fost asigurată dintr-un credit contractat de municipalitate.

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

Primăria Câmpina a lansat o provocare, zilele trecute, invitându-i pe câmpineni să propună proiecte cu finanțare din fonduri europene pentru perioada 2028-2034.

Primăria municipiului Câmpina a adus în consultare publică un proiect de hotărâre privind desființarea Serviciului social „Cantina de ajutor social” Câmpina și stabilirea acordării unor beneficii de asistență socială sub forma de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.

149 candidați s-a înscris pentru susținerea bacalaureatului de toamnă la cele patru licee din Câmpina. Dintre aceștia, 41 au promovat bacalaureatul, 84 au fost respinși, iar 24 nu s-au prezentat. Promovabilitate – 32,8%.