Poienarii au mers la Măneciu, în etapa a 23-a din Liga A Prahova, cu gândul să facă o figură cât mai frumoasă și să se întoarcă din această deplasare cu toate cele trei puncte.
Prima repriză au dominat, au fost echipa mai prezentă în fața porții adverse, dar mingea s-a încăpățânat să intre în poartă. După pauză, în minutul 60, I. Alexe a transformat o lovitură de pedeapsă, deschizând astfel scorul. Poienarii au dominat și partea a doua și se puteau impune la un scor chiar mai concludent. În minutul 80, I. Vintilă, aflat pe banca de rezerve, a fost eliminat de arbitrul Mihail Pandelea.
Antrenorul Valentin Bunea a trimis în teren pentru Triumf Poiana Câmpina următoarea formulă: Stroe - D. Marin (39 Țurlea), G. Radu, A. Burchi, I. Dumitru, Georgescu, Bunea (90+4 Mincă), R. Alexe, Stan, I. Alexe, Țol.
Rezultatele complete ale acestei etape - aici.
Etapa viitoare, vineri, 14 aprilie, de la ora 17.00, Triumf Poiana Câmpina va întâlni pe teren propriu formația FC Bănești.

După ce la pauză menținuse un scor alb, în partea secundă, Muscelul a cedat în fața presiunii gazdelor.

Etapa a 13-a - oare va fi cu ghinion pentru vreo echipă? - a fost deschisă de liderul CS Cornu. Ultimele jocuri ale rundei au fost programate duminică dimineață. Iată rezultatele de până acum și clasamentul actualizat:

După medalia de aur obținută vineri în proba de 200 m mixt, Iarina Cojocaru a urcat din nou pe podium sâmbătă. Iarina a câștigat medalia de argint la 200 m liber, la categoria seniori, cu timpul 2:02.17.

În sala de la Voluntari, care poartă numele marii atlete Gabriela Szabo, a avut loc sâmbătă, 14 noiembrie, Campionatul Național SKDUN pe Echipe.