Serviciul de Ambulanță Județean Prahova este pregătit, pentru această duminică a alegerilor locale și europarlamentare, să intervină în cazul oricărei solicitări.
O astfel de solicitare a venit și de la una dintre secțiile de votare din Câmpina. A fost acordat primul ajutor pentru o femeie în vârstă de 60 ani, care a suferit un acces de lipotimie. Femeia a refuzat transportul la spital.

Pe perioada lucrărilor anunțate și care au dus la impunerea de restricții de trafic pe Strada Maramureș. s-a decis suspendarea sensului unic de pe Strada Sondei.

Hidro Prahova SA anunță că în municipiul Câmpina, pe Strada Maramureș, vor fi executate lucrări de modernizare a rețelei de alimentare cu apă de către o firmă terță, în cadrul contractului de lucrări PH-CL-01 – „Execuție rețele de alimentare cu apă și canalizare în Câmpina și Poiana Câmpina”.

În zilele de 3 și 4 august 2026, Parcarea Centrală din Câmpina va fi închisă temporar.

Miercuri, în jurul orei 20.00 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1, în afara localității Bănești, pe sensul de deplasare Câmpina – Ploiești.