În cadrul ședinței Consiliului Local Câmpina din 30 octombrie 2025 a fost aprobat un proiect prin care se modifică o serie de amplasamente pentru comerțul stradal.
Proiectul, inițiat de consilierii Liviu Davidescu, Andrei Duran, Bogdan Ene și Nicolae Moisescu, a avut două componente. Pe de o parte, aprobarea înființării a două noi astfel de amplasamente - unul pe Bulevardul Carol I, nr. 41, la parterul blocului 14H, cu intrare și de pe Strada Griviței (SC Macha Flower SRL - terasă deja funcțională) și terasa Casei Municipale de Cultură "Geo Bogza" (Street Food SRL - subsol și parter, pe partea laterală a clădirii).
Pe de altă parte, se desființează cele două chioșcuri din Piațeta "Marin Constantin" (de la ceas), precum și cel din fața Complexului Comercial Mercantis. Pentru acestea din urmă, inițiatorii au justificat desființarea prin necesitatea "reamenajării zonei centrale din punct de vedere peisagistic, prin eliminarea costrucțiilor provizorii inestetice". Contractele de închiriere pentru aceste amplasamente erau valabile până la 1 noiembrie 2025, fără posibilitate de prelungire, deoarece fuseseră deja prelungite cu doi ani. De asemenea, vor fi desființate șapte amplasamente situate pe Strada Orizontului, la care, de asemenea, contractul de închiriere era valabil până la 1 noiembrie.
Proiectul a fost aprobat de plenul Consiliului Local, cu 10 voturi pentru (PSD, PCC și Ionuț Rădulescu) și opt abțineri (PNL, Valentin Crețu, Bogdan Ene și Alexandru Anghel).
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

HidroPrahova a anunțat că joi, 5 noiembrie, în intervalul orar 9.00-12.00, va fi oprită apa pe mai multe străzi din Câmpina.

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Câmpina din 27 octombrie 2026, consilierul local Rudolf Leica (PCC) a cerut convocarea unei ședințe la care să participe reprezentanții Hidro Prahova și Terra Gaz - firma constructoare, adică principalele părți implicate în proiectul privind rețelele de apă și canalizare.

Sâmbătă, 7 noiembrie, va fi nebunie mare în Câmpina. 2.788 de candidați la Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” susțin proba scrisă a examenului de admitere. Mulți dintre ei vin însoțiți de părinți sau prieteni.

Miercuri dimineață a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Câmpina, în care - printre altele - s-a discutat și aprobat un proiect de hotărâre privind achiziția de microbuze electrice.